Relațiile toxice și teama de singurătate

162 0

De multe ori, în urma unei decepții în dragoste, spunem: „Nu mai vreau să iubesc! Nu îmi mai trebuie așa ceva! Prefer să fiu singur/ă! – Însă când spunem “singuri”, nu ne referim la solitudine, ci la singurătatea care ne facem să ne simțim invizibili sau neimportanți”.
Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), afirmă că, dacă suntem într-o relație care nu ne mai împlinește, trebuie să încetăm să ne mai agățăm de celălalt, lucru pe care mulți nu îl fac din varii motive: comoditate, teama de singurătate, obișnuință etc.
“Decât într-o relație în care te simți singur/ă, mai bine singur/ă în mod asumat. Singurătatea vizată aici fiind mai mult solitudine, modalitate prin care persoana recurge la introspecție și alege să își dedice timp pentru a se vindeca și a reveni la sine. În nici un caz nu înseamnă a respinge orice persoană din viață. Dacă sufletul vă este apăsat și trăiți suferința secundă de secundă, plecați din locul în care vă e mai mult rău decât bine. Or fi frumoase lucrurile bune, dar dacă în balanță sunt mai puține bune decât rele, mai bine vă vedeți de drum, separat. Dacă insistați să rămâneți, apreciați părțile bune, și nu vă mai plângeți mereu de lucrurile rele care se întâmplă în viața voastră, deoarece atitudinea negativistă atrage după sine lucrurile rele. Ori vă asumați că trăiți într-o relație parțial plăcută (dar nu prea), ori plecați de acolo. Vă faceți rău reciproc. Se creează antecedentele unor dezamăgiri profunde și ale unor răni care se vor vindecă greu. Nimeni nu e fericit într-o situație tensionată. Dacă nu puteți rezolva și îmbunătăți lucrurile pe nici o cale, plecați, cu fruntea sus și sufletul împăcat”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Frica ne agață de suferință
Psihologul afirmă că momentul despărțirii doare inevitabil, dar trebuie să privim viața 30 de zile mai încolo, când, în mod natural, acele emoții negative vor dispărea sau se vor diminua din ființa noastră și ne vom continua viața. “Va durea pe moment, dar vă scutiți pe amândoi de o suferință susținută pe termen lung. Lăsați la o parte frica de a fi singur/ă. Este cea mai mare crimă pentru relația de cuplu. Frica de eșec. Frica de a pierde. Frica de a fi judecat. Frica de a iubi și de a fi rănit. Frica de… n lucruri. Frica este cea mai mare piedică a noastră, atunci când o lăsăm să ne limiteze. Este utilă doar atunci când ne protejează de lucrurile care ne amenință sănătatea sau chiar viața. În rest, frică nu aduce nimic bun. Doar ne face să ne agățăm unii de ceilalți, să ne sufocăm, agățându-ne de ceva de nu mai împlinește pe nimeni. Din frică rămânem în relații pe care avem doar iluzia că le vrem și că ne împlinesc. În realitate, ne agățăm de cele 2-3 aspecte care ne plac, ignorând durerea cauzată de restul celor 100 care nu ne împlinesc. Reevaluați-vă valorile, dorințele, viziunea asupra vieții și apoi luați o decizie asumată.”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației ”Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Cu experiența de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *