USR: Direcții de dezvoltare a atragerii de Fonduri Europene

975 0

Direcții de dezvoltare a atragerii de Fonduri Europene – oportunitate importantă pentru dezvoltarea locală și județeană

Fondurile europene sunt o resursă importantă la îndemână administrațiilor publice, prin care se poate ajuta semnificativ la dezvoltarea județului Vâlcea și a localităților componente!
Însă, fără o reformă reală în administrația publică de la nivel local și județean, nu putem avea dezvoltare durabilă, iar în acest sens consideram că este nevoie de servicii publice de calitate și un bun management în atragerea de fonduri europene.
În opinia Uniunii Salvați Romania, atragerea cât mai multor fonduri europene este o oportunitate extrem de importantă pentru dezvoltarea Municipiului Râmnicu Vâlcea și a Județului Vâlcea. De aceea, pentru a contracta cât mai multe proiecte din fonduri europene, o administrație locală / județeană responsabilă trebuie să își consolideze echipa specializată pentru acest tip de activitate.

Ce ar face așadar administrația locală / județeană sub mandat USR?
1. Va alege cele mai eficiente soluții pentru creșterea numărului de proiecte cu finanțare europeană de la nivel local și județean. Astfel:
a) Va consolida echipa internă din cadrul Primăriei / Consiliului Județean
b) Va avea în vedere oportunitatea sub-contractării către firme private în baza unei competiții deschise și transparente
c) Va lua în calcul posibilitatea creării unui serviciu public cu personal contractual pentru acest sector
d) Va iniția și dezvolta parteneriate strategice cu diverse entități din țară și din străinătate.
2. Va monitoriza și evalua periodic performanța echipei specializate în atragerea de fonduri europene din cadrul Primăriei / Consiliului Județean, pentru a răspunde nevoilor și a-i îmbunătăți constant activitatea.

O conducere locală cu viziune și voință politică reală poate orienta administrația publică înspre modelul unui județ dezvoltat, așa cum își doresc vâlcenii.
USR este viziunea politică a bunei administrații publice.

Andrei Gheorghiu
Președinte USR Vâlcea

Articole asemănătoare

Guvernarea în cifre oficiale

Postat de - 16 august, 2020 0
FacebookTwitterGuvernul liberal continuă să facă investiții în infrastructura de la nivel local. Săptămâna aceasta, 10 august 2020, și săptămâna trecută,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *