Hagi, la 55 de ani.

1176 0

Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi,  împlineşte, azi, 55 de ani, transmite News.ro.

Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din Romania totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.

Actualmente, Hagi se ocupă de Academia sa de Fotbal şi de echipa acesteia, FC Viitorul cu care în 2017, a câştigat titlul de campioană a României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *