Acțiune pompieri militari din cadrul ISU

846 0

Echipajele de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea și membrii SVSU au acționat în data de 10 februarie ac, pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, în localitățile : Fârtățești unde a ars vegetația pe un ha, Râmnicu Vâlcea unde a ars pe o suprafață de 550 mp., Pesceana unde a ars vegetația pe 2 ha., Tetoiu unde a ars pe 1 ha, și Fărtățești pe 500mp.

Reamintim cetățenilor că astfel de acțiuni, voluntare sau involuntare, pot duce de multe ori la izbucnirea unor incendii de amploare și chiar la pierderi de vieți omenești, motiv pentru care recomandăm respectarea următoarelor reguli:

  • Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

Articole asemănătoare

LIN START-UP (SMIS 106058)

Postat de - 2 februarie, 2021 0
FacebookTwitterCOMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT   Asociația C4C – Communication for Community (www.c4c.ro) și Asociația Centrul de Resurse pentru Organizațiile…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *