Meci de hanbal feminin – Măsuri de ordine şi siguranţă publică

1127 0

Sâmbătă, 29 februarie a.c. , începând cu ora 15.00 se va disputa partida de handbal feminin dintre echipele SCM Rm.Vâlcea şi IK Sävehof pentru calificarea in sferturile EHF Champions League. Manifestarea sportivă va acea loc la Sala Sporturilor Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar accesul se va face pe bază de bilete.

Echipajele de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean vor fi prezente în zona imediată şi apropiată a locului de desfăşurare a manifestării sportive, unde vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pentru toti participanţii şi vor acţiona pentru prevenirea producerii oricăror fapte antisociale, care pot pune în pericol atât siguranţa spectatorilor, cât şi a jucătoarelor .

Jandarmii vâlceni recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să manifeste întelegere faţă de măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor acestora, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii de normalitate.

De asemenea, cetăţenii ne pot solicitata sprijinul ori de câte ori este nevoie, fie prin contact direct, fie prin apelul unic de urgenţă 112!

 

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

“Citadele culturale”

Postat de - 17 ianuarie, 2022 0
FacebookTwitterO comuniune artistică deosebită, o atmosferă de sărbătoare create de prezența artiștilor invitați și a celor iubitori de frumos, sâmbătă,…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *