Vineri, 27 februarie, la ora 18, Librăria Humanitas, a găzduit lansarea cărții „Scări și capcane” de Iustin Moraru. O antologie de autor ce cuprinde perioada 1972-2018″, apărută în Colecția Echinox, la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020. Alături de autor, au fost invitați directorul Editurii Școala Ardeleană, Vasile G. Dâncu, directorul Muzeului National al Literaturii Române, domnul Ioan Cristescu, scriitorul echinoxist, Dinu Flamand, precum si un public numeros, după cum remarca și Dinu Flămând: „nu știu ce v-a promis Iustin, de ati venit atât de mulți..” . Iustin Moraru este un vechi prieten al Vâlcii și al Curierului de Râmnic.
După introducerea lungă, dar elogioasă, a domnlui Vasile G.Dâncu, a urmat autorul, Iustin Moraru, care, rememorându-și începuturile sale la Echinox și norocul avut, a spus: „ca fiind ceva miraculos, a ceva ce știa că nu se poate, dar care s-a dovedit că se poate..ulterior…” A povestit începuturile sale la Facultatea de Filologie, din Cluj, când, după aproape doi ani de frecventare a cursurilor, a descoperit Politehnica…cu prima oră de geometrie și profesoara care le-a spus lor, studenților, că dacă vor lua în serios geometria descriptivă, vor ajunge să vadă clar lucruri care nu există încă, că-și vor dezvolta imaginația, fiind astfel un punct de pornire pentru creativitate..pentru artiști, poeți, scriitori de valoare…
După ultimii doi ani (de Filologie, timp în care îi plăcea matematica), a ajuns unde trebuia să ajungă, pentru că era „aburos, fără conștiență, dar trebuia să facă ceva.. ” Paradoxal, când învăța pentru Politehnică, scria poezii.. Așa a descoperit Echinox-ul…și așa a început să scrie poezie, proză.
Iustin Moraru a început apoi să recite, „în modul lui ceremonios, un elogiu al visării” după cum remarca Dinu Flămând, punându-ne în temă ” cu refluxul neputinței iluzorii”, din poemul său, în „Cușca leului liber”… Cităm și noi:
„Prins in plasa de aur/A iluziei dulci cât mai e prizonier/Nu îndraznește sa fugă în vis”. Iustin Moraru a vorbit și despre libertatea, pe care nu știa cum s o trăiască, pentru că „au fost declarați liberi să-și asume lucruri”, despre locul de formare, în Echinox și de deformare, în afara lui.. pentru că „era o perioadă de fierbere, din care s-a limpezit...”
In” Povara zilei”, titlul altui poem, „o furnică biruie povara zilei, martorii fiind muți ca luna și câinii istoriei lătrând a pustiu”. Vădit emoționat, mai emoționat ca niciodată, a povestit despre coincidența sau nu, a zilei, în care mama lui, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit centenarul. Au urmat aplauze îndelungate… urmate de cuvântul lui Dinu Flămând, scriitor echinoxist și mare poet român, care a evocat amintirile de început, când „încercau apa cu degetul… poezia, știau că nu trebuiau să fie ca ceilalti.. cei care îl scuipaseră pe Arghezi și-l trimiteau pe Blaga, în anonimat”. Erau vremuri „când li se interzicea să citească și să scrie”. În Echinox erau doar doi poeți, care nu erau absolvenți de Filologie: Maria Bojan, pictoriță și Iustin Moraru, dar care aveau constanță în poezia lor… dovadă și… „Scări și capcane”. Capcanele pe care le-a evitat cel mai bine și scările, exact ca la Amsterdam, în Muzeul Escher- cu scările sale de la exterior, ale unui mare grafician, poate primul einsteintian, scările din exterior, în interior duc spre miezul întrebărilor lui de viață, iubire, (prea puțină), singurătate…
„Il simți pe Iustin Moraru foarte bine în toate poeziile sale”. La un moment dat, rememorându-și tinerețea și începuturile ei, l-am auzit sfătuindu-ne chiar „să le interzicem copiilor cărțile și poate, astfel, se vor apuca de citit!”, în vremurile acestea complicate în care trăim.
La final, am simțit o bucurie, o experiență a ei, pe care am citit-o și pe fețele celor prezenți, era momentul unei reușite în fața unei creații care răscolește, ne invadează și ne face să ne simțim mai vii.
După lectura unei asemenea cărți simți nevoia, exact ca la sfârșitul unui concert, să aplauzi și să spui.. „Bis”.
Cunoscându-l de atât de mult timp pe Iustin Moraru, pot afirma cu certitudine că este cel mai inginer dintre poeți și cel mai poet, dintre ingineri. El se auto-caracterizează, cel mai bine,astfel:
„Sunt aici, spre margini, nicăieri
Rătăcit prin biblioteca spațiului
Impregnat de memorie
Din sufletul meu
Prins într-un vis
Mă eliberez de amintiri și dor.
Am devenit ușor ca o pasăre
Rămasă fără corp
De prea multă plutire în zbor.
Sunt doar lumina lăsată
Pe munți în amurg
De privirea lui Dumnezeu
Când mi-e dor să mai mor. „
Seara s-a încheiat frumos, într-o altmosferă caldă, cu o sesiune de autografe și o cupă de șampanie. Am recunoscut, printre participanți, numeroase personalități din lumea artelor și, nu numai, printre care pe Neagu Udroiu, Maria Timuc, precum și pe mulți alți colegi, prieteni, colaboratori, admiratori.
Cristina Stănciulescu, corespondent Curierul de Râmnic, la București
