Biserica din Horezu-Târg
Poate la nici o altă biserică a epocii postbrâncoveneşti din Oltenia de nord nu este atât de evidentă perpetuarea stilului arhitectonic creat în timpul lui Constantin Brâncoveanu, ca la cea zidită în primii ani ai veacului al XIX-lea de familia vătafului de plai Ioan Popescu Urşanu. E vorba despre biserica cu hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul din Horezu târg.
Istoria bisericii din Horezu, ridicată între anii 1800 şi 1807, este cuprinsă integral în eleganta pisanie, cu măiestrie cioplită deasupra uşii de intrare, dar şi în numeroasele inscripţii prezente pe zidurile lăcaşului, cu toate menite să poarte peste timp numele truditorilor la înălţarea şi împodobirea lui. Datată 1807, pisania consemnează în alfabet chirilic: „Această sfântă beserică au făcut-o dumnelaori, jupan Ionu vătafu şi cu dumnealor, Costache, sin Covria. Această sfântă şi dumnezeiască beserică este dinu temelie zidită şi înfrumusăţată cu toată cheltuiala şi osteniala dumnialului jupanu Ionu Urşanu, carele şi vătaf să află plaiului Hurezului şi a dumnialui jupan Costandinu Covria şi jupaniasa Stana. Şi întru aceasta şi lauda Aducerei în Biserică şi întru pochala Sfântului Ioanu Botezătoriu, aceste două sfinte praznice le săvârşescu dumnialoru, câtu să să pomeniască cei vii şi cei răposaţi în veci şi cu tot niamu dumnialoru. Şi s-au ziditu această sfântă beserică în zilele mării sale Costandinu Moruz vodă, cu blagoslvenia părintelui episcupului Nectari; de la ani 1800 începutu. Şi s-au mai îndemnatu de au mai ajutoratu şi alţi titori, cu bani şi cu Dumnezeu; Pomeneşte Doamne Ionu, Mihăilă, Nedialia, Costandinu…” şi mulţi alţii, adunaţi într-un foarte lung şir de nume.
Pe zidul exterior de sud al pridvorului, în registrul superior, o altă importantă inscripţie consemnează numele pictorilor şi ale calfelor ce îi ajutau la împodobirea bisericii: „Zugravi fiindu: Manole, Dinu ot Craiova; leat 1807: Calfe: Stanciu, şi Dumitraşco şi Dumitru”. În pronaos, pe latura de nord, în dreptul intrării în clopotniţă, sunt scrise numele unor ucenici: „Ocenici Ionu şi Preda ot Cioroi, Ionică ot Craiova; leat 1807”. Uşa de intrare în biserică, din lemn masiv de stejar, conservată în stare originară, păstrează şi ea, încrustate în câmpurile sculptate în relief, numele principalilor ctitori: „Ionu vătaf; Costandinu Covrea; Matei Ungureanu; 1807”.
Impresionant document vizual, amplul tablou votiv din pronaosul bisericii din Horezu, cuprinde chipurile tuturor ctitorilor şi numele lor, inscripţionate în dreptul fiecăruia. Atât de mulţi creştini se asociază lui Ioan Popescu Urşanu şi lui Costache, fiul lui Covria, în gestul zidirii lăcaşului sfinţit la anul 1807 încât zidurile de sud, vest şi nord ale pronaosului nu-i pot cuprinde pe toţi. Şi atunci, pictorii găsesc o soluţie inedită. Zugrăvesc portrete de ctitori şi în arcada uşii ce desparte pronaosul de naos, și în naos și în registrul superior al pridvorului. Deasupra arcadei din partea de nord, urmându-I lui Hristos care-Şi poartă crucea, îi vedem portretizaţi pe Ion Popescu, alături de soţia sa şi de două copile, fiecare dintre aceste personaje purtând în mâini, asemenea Mântuitorului, câte o cruce. Scena reprezintă o ilustrare cât se poate de elocventă a îndemnului lui Hristos: „Cine vrea să se mântuiască să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie!”. Aici recunoaştem fizionomiile din pronaos, dar hainele personajelor, deşi tot bogate, au culori mult mai stinse, aproape cernite. Chipul lui Hristos e întors spre cei patru şi exprimă limpede îndemnul de a-L urma. Capetele ctitorilor, uşor plecate spre pământ, le accentuează smerenia. Întreaga scenă e proiectată într-un peisaj colinar, cu brazi, iar în spatele personajului copil care încheie această procesiune se conturează silueta stilizată a unei cetăţi. Putem lesne presupune că intenţia zugravului a fost de a sugera un peisaj edenic şi cetatea Ierusalimului ceresc spre care, portretizându-se în această ipostază atât de neobişnuită, aspiră ctitorii înşişi.
Biserica din Horezu se impune privirii printr-o arhitectură armonioasă şi prin dimensiunile ei diferite mult de cele ale micilor lăcaşe postbrâncoveneşti de tip navă, din satele şi comunele Olteniei de sub munte. Monumentul are plan triconc, cu două turle, şi e alcătuit din altar cu şapte laturi la exterior, naos, pronaos şi un pridvor deschis, sprijinit pe şase stâlpi masivi, din piatră. Un frumos brâu împletit, mărginit cu tradiţionala decoraţie în forma dinţilor de lup, încinge corpul clădirii, delimitându-l în două registre. În cel superior, în arcade oarbe desfăşurate de jur-împrejurul edificiului, sunt reprezentate elegantele siluete ale sibilelor antichităţii şi ale profeţilor Vechiului Testament, iar în registrul inferior apare o suită de motive simbolice, între care distingem roţile de foc şi vrejurile. Zugrăveala exterioară cuprinde inclusiv bazele celor două turle, pe cea din pronaos regăsind scena cu vânătorul care urmăreşte un cerb, prezentă şi la alte monumente ecleziale ale epocii.
Pentru orice turist sau pelerin care ajunge la Horezu, vizitarea acestui monument eclezial, aflat chiar în centrul orașului, poate aduce o nebănuită bucurie artistică și duhovnicească.
Luiza BARCAN
