Legenda Bradului de Crăciun

107 0

“Într-un sat îndepărtat, în ajunul Crăciunului, un băiat a plecat în pădure în căutarea unui buștean de stejar pe care să-l ardă în șemineu, după cum dicta tradiția, în Noaptea Sfântă. A întârziat mai mult decât se așteptase și, când a venit întunericul, nu a mai găsit drumul înapoi spre casă. În plus, a început să cadă o zăpadă groasă. Băiatul s-a simțit copleșit de teamă și s-a gândit cum, în lunile anterioare, așteptase cu nerăbdare Crăciunul acela, iar acum că mai lipseau câteva ore, exista posibilitatea să nu-l mai fi putut sărbători niciodată.

În pădurea, acum goală de frunze, a văzut un copac încă verde și s-a adăpostit sub el de zăpada. Era un brad. A stat acolo ore si, cuprins de o mare oboseală a adormit ghemuit la picioarele trunchiului. Bradul, emoționat, și-a coborât ramurile până când au atins pământul pentru a forma o colibă ​​care să protejeze băiatul de zăpadă și de frig. Dimineața s-a trezit, a auzit în depărtare vocile sătenilor care plecaseră în căutarea lui și, ieșind din adăpostul său, a putut cu mare bucurie să-și îmbrățișeze semenii. Abia atunci, toată lumea și-a dat seama de minunatul spectacol care i-a apărut în fața ochilor. Zăpada care căzuse peste noapte, așezându-se pe ramurile înverzite, îndoite până la pământ, formase beteală, decorațiuni de cristal care, în lumina soarelui, păreau lumini scânteietoare, de o splendoare nemaivăzută.

În amintirea acestui fapt, bradul a fost adoptat ca simbol al Crăciunului și, de atunci, a fost decorat și luminat în toate casele, pentru a reproduce spectacolul pe care locuitorii din micuțul sat l-au văzut în acea zi îndepărtată de iarnă.”

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *