Va fi lansată o revistă internațională de poezie, al cărei director va fi Silviu Popescu.

834 0

Asociația In Media Veritas și cotidianul Curierul de Râmnic anunță lansarea propriei reviste de poezie, al cărei director va fi Silviu Popescu. Revista internațională de poezie va apărea de 6 ori pe an, în format on-line și tipărit glossy și va avea 48 de pagini, cu ilustrații full color.

Din informațiile pe care le deținem, această revistă de poezie se află printre puținele publicații din Europa de Sud Est consacrate fenomenului poetic românesc. Revista va fi lansată la Râmnicu Vâlcea, la sfarșitul lunii mai, în prezența unor personaltăți ale lumii literare din țara noastră. Titlul revistei rămâne deocamdată o surpriză: el încearcă să reconecteze o revistă literară aparută acum o sută și ceva de ani, la Râmnic, cu poeții și cititorii de poezie de azi.  Această tradiție literară, de sorginte vâlceană, sperăm să fie un instrument util la îndemâna tuturor poeților de limbă română din România sau din orice colț al lumii. Ea este deschisă atât poeților consacrați, cât și debutanților.

Toți cei care vor să fie prezenți în primul număr al revistei pot trimite materialele pe numele directorului, la adresa spvisa@yahoo.com Directorul publicației vă va contacta, personal, pe fiecare dintre dumneavoastră.

Se acceptă grupaje de maximum 30 de poeme însoțite de o prezentare și o fotografie color. Data limită pentru primirea materialelor este 15 aprile 2020.

Articole asemănătoare

Râmnicul uitat: Primăria

Postat de - 20 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterÎn plimbarea noastră printre amintiri pașii ne poartă în parcul “Mircea cel Bătrân” sau Parcul Primăriei, cum îi spuneau bunicii.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *