Românul Ladislau Boloni, descoperitor de talente

820 0

„Cazul limită este cel al românului Ladislau Boloni, actualmente antrenor la Antwerp. O carieră nu tocmai splendidă, cu un an ca selecţioner al naţionalei şi diverse experienţe în mai multe campionate.

Dar la un moment dat a fost omul potrivit la locul potrivit şi în momentul potrivit. Sezonul 2002/03 l-a prins pe banca lui Sporting Lisabona”, scriu jurnaliștii din Italia.

”Iar într-o partidă de UEFA Champions League contra lui Inter, Boloni a trimis în teren un puşti portughez despre care se vorbea frumos. Un anume Cristiano Ronaldo. Iar restul e istorie”, adaugă aceștia.(sursa Digisport.ro)

Antrenorul român, născut la Târgu Mureș, care a dat gol împotriva Italiei la București sub conducerea lui Mircea Lucescu, a pregătit gruparea din Lisabona între 2001 și 2003, cucerind un campionat, o cupă și o supercupă ale Portugaliei.

Din acea echipă a României a făcut parte și Gino Iorgulescu, actualul șef al Ligii Profesioniste de fotbal.

Iorgulescu a primit sarcina să-l enerveze pe atacantul Italiei, adică să-l înjure de mamă tot meciul.

Iorgulescu i-a succedat la conducerea Ligii vâlceanului Mitică Dragomir.

Ladislau Boloni, stomatolog, a făcut parte din echipa Stelei care a câștigat Cupa Campionilor și a avut 108 selecții în naționala României.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *