Informare Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

911 0

Şedinţă de Consiliu Local desfăşurată în condiţii speciale

 

Şedinţa ordinară a Consiliului Local din 31 martie se va desfăşura în condiţii speciale în contexul epidemiei de coronavirus şi a restricţiilor valabile la nivel naţional. Astfel, locul desfăşurării este sala de 260 de locuri a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, în care se vor afla, respectând distanţarea, doar cei 23 de consilieri locali, primarul Mircia Gutău, secretarul general al municipiului şi personalul tehnic responsabil de consemnarea dezbaterilor. Pentru a respecta caracterul public al întrunirii, şedinţa care va începe la ora 13.00 va fi transmisă live pe contul de facebook al Primăriei municipiului (https://www.facebook.com/primariavl/), înregistrarea fiind disponibilă on-line, pentru cei interesaţi, şi în zilele următoare. Accesul jurnaliştilor în sală se va face în baza înscrierii prealabile, iar funcţionarii primăriei vor fi prezenţi doar la întrunirile comisiilor din ziua anterioară şedinţei.

 

• • •

A demarat acţiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare persoanelor din municipiu cu vârsta de peste 65 de ani şi fără aparţinători

 

Primăria municipiului a demarat luni, 30 martie, acţiunea de împărţire de ajutoare alimentare persoanelor identificate în cursul ultimelor zile ca având vârsta peste 65 de ani şi fără aparţinători. Sprijinul constă în furnizarea câte unui pachet în greutate de 14 kilograme conţinând produse de strictă necesitate – zahăr, orez, mălai, făină, paste făinoase, ulei, conserve de mazăre, pateu, tocăniţă, zarzavat, covrigi, pui, pulpe de pui, pâine, salam, carne tocată şi peşte afumat. Debutul acţiunii a vizat cartierele limitrofe ale municipiului – Copăcelu, Căzăneşti, Goranu etc. – iar maşinile şi personalul municipalităţii, sub supravegherea inspectorilor zonali, au dus produsele la domiciliul fiecăruia dintre cei aproximativ 500 de beneficiari care locuiesc în aceste zone. Acţiunea va continua şi în zilele următoare în baza unei liste care cuprinde, până la acest moment, un număr estimat de 2.000 de persoane ce se încadrează în prevederile Ordonanţei militare nr. 2/21.03.2020.

 

• • •

 

Pieţe Prest continuă dezinfecţia domeniului public al municipiului şi a scărilor de bloc

 

După debutul în forţă de sâmbătă, 28 martie, când 110 salariaţi ai Pieţe Prest SA, ai Direcţiei Administrarea Domeniului Public, cărora li s-au alăturat şi voluntari, au dezinfectat străzile şi spaţiile dintre blocuri din cartierele Zăvoi, Zona Centrală, ”1 Mai” şi Ostroveni cu atomizoare încărcate cu sunstanţe biocide, acţiunea a continuat luni, 30 martie, fiind vizate cartierele Traian şi Nord, dar şi alte zone din oraş. În week-end-ul care a trecut, profitând de vremea favorabilă, acţiunea de dezinfecţie s-a derulat prin intermediul autospecialelor de spălat străzi în Copăcelu şi Căzăneşti, iar odată cu începutul acestei săptămâni vor fi vizate şi scările de bloc, până la acoperirea tuturor cartierelor din municipiu.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *