ONU: Pandemia de coronavirus va sărăci peste 500 de milioane de oameni

828 0

Pandemia de coronavirus va crește și mai mult populația săracă, cu peste jumătate de miliard de oameni din întreaga lume, estimează Organizația Națiunilor Unite într-un raport citat de BBC, transmite Digi24, preluat de Romanian Global News.

ONU a analizat costurile umane și financiare ale pandemiei de coronavirus, iar concluziile sunt sumbre. Va fi pentru prima oară în ultimele trei decenii când nivelul sărăciei va crește la nivel global.

Raportul a fost prezentat înaintea unei serii de întâlniri a Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internațional și miniștrilor de finanțe din țările care fac parte din G20, de săptămâna viitoare.
Studiul a fost scris de către experți ai King’s College London și Universității Naționale Australiene.

„Criza economică are potențial să fie chiar mai severă decât criza sanitară”, a spus profesorul australian Christopher Hoy.

Raportul, care estimează că între 400 și 600 de milioane de oameni se vor situa sub pragul sărăciei, va pune în pericol ținta ONU de eradicare a sărăciei până în 2030.
„Constatările noastre sugerează importanța extinderii măsurilor sociale în țările în curs de dezvoltare cât mai curând posibil și, la nivel mai larg, acordată o atenție mult mai mare a impactului COVID-19 în aceste țări”, a adăugat profesorul britanic Andy Sumner.
Potrivit raportului, la finalul pandemiei de coronavirus, peste jumătate dintre cei 7,8 miliarde de pământeni ar putea trăi în sărăcie.

Aproximativ 40% dintre „noii săraci” se vor afla în Estul Asiei și Pacific, iar aproximativ o treime în Africa Subsahariană, respectiv sudul Asiei.

La începutul acestei săptămâni, peste 100 de organizații internaționale au cerut ștergerea datoriilor din acest an pentru țările aflate în curs de dezvoltare, care ar duce la o reducere a poverii financiare de circa 25 de miliarde de dolari.

Articole asemănătoare

Informare Canelarie Prefect

Postat de - 7 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterMINISTERUL AFACERILOR   INTERNE INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL VÂLCEA CANCELARIE PREFECT INFORMARE DE PRESĂ   Membrii Comitetului Județean pentru Situații de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *