Alin Firfirică, primul antrenament pe stadion după două luni:”Mi-era foarte dor!”

821 0

Alin Firfirică, unul dintre cei mai în formă atleți ai momentului, s-a antrenat pentru prima dată după două luni pe stadion și visează la momentul în care va participa din nou la concursuri.

După lunga perioadă în care s-a pregătit în casă și în fața blocului la Rm. Vâlcea, Alin Firfirică, atletul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021 în  proba de aruncare a discului,  are motive de bucurie! Azi s-a antrenat pentru prima dată pe stadion.

Reporter: Alin, cum e din nou pe stadion?

Alin Firfirică: Este bine, după două luni de stat în bloc, în izolare, cu tot felul de exerciții pe care le-am putut face, pe scara blocului sau în casă, dintr-o dată am ieșit afară, numai bine, văd că am prins și gazonul tuns, totul perfect.  Este bine să încep să arunc din nou cu discul , îmi era dor, voiam să văd unde mă aflu, pentru că fiind o probă tehnică, se pierde foarte mult. Ca să ajung din nou la linia de plutire sigur că voi avea de tras undeva la trei luni.

Și-a adus în apartament 240 de kiograme de discuri

 

R: Cât de greu ți-a fost să te antrenezi acasă?

A.F.: Foarte greu, plus că având și 116 kilograme, dintr-o dată să fac sărituri acolo, pe scările interioare ale blocului, na, nici vecinii nu sunt chiar…unii înțeleg, cei care mă cunosc sau știu ce fac, alții nu sunt atât de pașnici. Când am plecat din baza de la Snagov a trebuit să îmi iau undeva la 240 de kilograme de discuri și să le urc la etajul 4, împreună cu o bară și să mă apuc în casă să lucrez. Vă dați seama că nu este același lucru ca într-o bază unde am tot felul de aparate unde să pun acea bară… cât aș putea să fac pe o canapea cu o bară împins de la ceafă sau tot felul de exerciții?! Mai mult am cărat discurile degeaba…

RCât de greu este pentru un sportiv calificat la Jocurile Olimpice să știe că peste câteva luni trebuia să fie în Japonia, iar acum mai  așteaptă un an să ajungă acolo?

A.F.: Cred că sunt urmărit de ghinion. În 2016 m-am calificat, la 3 zile după perioada de calificări s-a închis, asa că am stat acasă, am văzut Jocurile Olimpice de la televizor. În 2020 m-am calificat cu potențial de medalie, dar iată-mă din nou acasă pentru că s-a amânat din cauza acestui virus. Iar acum să sperăm că se va ține în 2021 pentru că am înțeles că sunt dubii , nu e nici acest an sigur.

R: În această perioadă de izolare, știu că ți-ai descoperit unele talente…

A.F.: Da, surprinzător și pentru mine m-am apucat să gătesc, să mai fac una, alta. Mama mea e mândră de mine, când ajung acasă mă întreabă ce îi mai gătesc. M-am apucat să fac tot felul de prăjituri, dulciuri, cu toate că nu mănânc dulce, am greutatea aceasta, dar eu nu mănânc dulce. Îmi place să mănânc o shaorma… într-adevăr, nu e foarte sănătos, dar nu mănânc dulce. Prefer să fac o prajitură și să o mănânce persoanele de lângă mine, dar vreau neapărat aprecieri. Chiar dacă nu iese bine eu vreau să zică: “ai vrut să faci ceva bun și a ieșit sau nu a ieșit, dar nu contează!“

R: Cum ești cu kilogramele?

A.F.: Când eram în formă maximă, până să apară acest virus, aveam undeva la 115, 5 kilograme, acum am undeva la 116,5 kilograme… nu am pus foarte mult, mă simt bine.  Surprinzător, toată lumea spune că se îngrașă, eu slabesc dacă nu fac mișcare sau suficientă mișcare, în niciun caz nu mă îngraș.

R: Ce crezi că va fi de acum încolo?

A.F.:Urmează să fie o ședință în cadrul federației unde se va hotărî ce fel de competiții se vor ține anul ăsta. Am înțeles că finalele Campionatelor Naționale se vor ține cu siguranță, dar încă nu se știe luna exact. Europenele de la Paris s-au amânat, Jocurile Olimpice la fel, să vedem ce o să se întâmple cu Internaționalele de la Cluj, La nivel international poate prin septembrie, octombrie o să găsesc ceva competiții prin managerul meu.

R: Ți-e dor de concursuri?

A.F.: Mi-e foarte dor, abia aștept să se reglementeze această problemă, să urc în primul avion și să plec la competițiile internaționale. Chiar mi-e foarte dor de acest lucru și sunt convins că toți oamenii care au fost obișnuiți cu mișcare sunt dezamăgiți. Dar asta este, trebuie să înțelegem acest lucru și să facem tot posibilul să fie bine.

Este speranța României la o medalie olimpică

Alin Firfirică va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, în proba de aruncare a discului. Sportivul și-a îndeplint baremul olimpic anul trecut în septembrie, cu o aruncare de 67,33 metri, stabilind un nou record personal. În 2019 a cucerit medalia de aur la Mondialele Militare de la Wuhan și a fost desemnat cel mai bun atlet al anului. De asemenea, Alin este multiplu campion național la proba de aruncare a discului.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *