Începând de azi, misiunea lui Bruno este să se joace în fiecare zi!

872 0

După zeci de misiuni dificile la care a participat timp de 8 ani, Bruno (pe numele lui real Ober) a ajuns la finalul carierei, dar cu toate acestea, nu se desparte de prietenul şi conductorul său, plutonier George Tacăle.

Ciobănescul german, Bruno, a ajuns în curtea noastră şi a făcut cunoştinţă cu instructorul său pe vremea când avea doar 5 luni şi apoi au plecat împreună la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, unde au parcurs împreună drumul dresajului, specialitatea intervenţie-patrulare.

,,Au fost 8 ani plini de satisfacţii şi reuşite profesionale, timp în care s-a legat o prietenie foarte frumoasă între noi doi. Bruno, aşa cum îmi place mie să îl alint, a fost un camarad de nădejde in misiuni, iar instinctul şi curajul de care a dat dovadă pe parcusul acestor ani, m-au ajutat deseori la soluţionarea cazurilor complicate, inclusiv la căutarea persoanelor dispărute.

 Din nefericire, otita care a recidivat tot mai des, ne-a determinat să îl retragem din activitate. Deşi nu vom mai fi parteneri la serviciu, mă bucură faptul că cel care îl va adopta, va avea grijă să îi ofere toate condiţiile pentru o viaţă de pensionar liniştită,, ,  a mărturisit colegul nostru puţin amuzat.

Şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea i-a mulţumit colegului nostru, atât pentru modul în care şi-a îndeplinit misiunile alături de partenerul necuvântător, cât şi pentru grija deosebită acordată acestuia.

 

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *