Situația epidemiologică din județul Vâlcea la data de 2 mai, se prezintă astfel

599 0

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI 

INFORMARE DE PRESĂ

 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul Vâlcea la data de 2 mai, se prezintă astfel: 6 persoane în carantină instituționalizată, 1.646 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, două persoane depistate pozitiv cu noul coronavirus internate la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, una dintre ele aflându-se în secția ATI. Starea de sănătate a persoanelor internate este stabilă momentan.

Totodată, până în acest moment, 24 dintre persoanele confirmate pozitiv au fost declarate vindecate și externate, două au decedat, iar alte două se află internate în unități spitalicesti din alte județe.

Reaminitim cetățenilor că, la nivelul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, au la dispoziție o linie telefonică de urgență, 0758 061 438, cu program de funcționare permanent, la care pot apela pentru a obține informații utile despre prevenirea și combaterea COVID-19.

Totodată, pentru recomandări și alte informații, cetățenii pot apela și la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie

telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Cetățenii români aflați în străinătate pot

solicita informații la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *