Am dat, din întâmplare, peste un fapt incredibil. Electrecordul, cutia de valori naționale, în care s-au strâns sute de ani de cultură muzicală românească, practic, e goală. Fabrica de viniluri a fost vândută și funcționează în altă țară. Brandul ELECTRECORD a fost, practic, demolat. Au făcut cum au făcut și au reșit să fure o bună bucată din patrimoniul național românesc, știind bine că industria muzicală e aducătoare de mare profit și de faimă mondială. Nici nu mai știm, astăzi, cine ne folosește abuziv cântecele, cine profită de pe urma acestei indolențe naționale. Teoretic, seiful, care ar fi trebuit să fie plin, există. Sunt și oameni hotărâți să stopeze această hemoragie de valori românești. Ce țară naivă, biata Românie! Ce popor risipitor, poporul român! Vă invit să citiți, să reflectați și să faceți ceva, încă mai e timp, pentru ca persoanele responsabile în Statul Român să acționeze, mai ferm. (Silviu Popescu)
Invitația primită de la o buna prietenă, de a participa la un eveniment organizat la Electrecord, vechea și prestigioasa casă de discuri româneasca, m-a făcut să vibrez. Să vizitez Electrecordul, cetatea care a ținut, între zidurile sale, toate fonogramele istoriei muzicale, teatrale și, în general, artistice, ale acestei tări, a fost ca și când am trecut prin ”Poarta Stelară”. Mai țineți minte serialul acela, în care apăsai pe niște simboluri și, printr-o construcție circulară mare, apărea o perdea, ca de apă și prin care, dacă treceai, ajungeai în alte lumi, pe alte planete, într-o fracțiune de secundă?
Intrând in Electrecord, am intrat intr-o altă dimensiune. Nu mai fusesem acolo de prin vremea studenției, nu mai știu de ce m-am dus, pe vremea aia, dar, știu că m-am dus, cu plăcere. Aceiași prietenă mi-a facilitat un interviu cu un om de excepție, care, la randul său, mi-a facilitat- pe loc- un interviu cu niște oameni excepționali, oameni de artă, care pun umărul, pro bono, la renașterea acestui simbol, numit Electrecord.
Foarte aproape de Magazinul Unirea din Bucuresti, Electrecordul stă ascuns în spatele unui bloc, menit să-l acopere. Bine că n-a fost demolat! În fața asezământului, în parcarea din spatele blocului și în mica curte a Electrecordului, am găsit câțiva iubitori de viniluri, atât vânzători cât și cumpăratori. Am auzit exclamații de bucurie de fiecare dată, când găseau un vinil, pe care-l rataseră, cu ani în urmă. Marca Electrecord. Și-l doreau în colecție.
Am discutat despre câteva viniluri rare, a căror coperta nu mai există și care, întâmplător, se găsesc în colecția mea. Printre ele și singurul vinil al trupei Antract, pe care eu îl am și cu autografe. Bineînțeles, le-am arătat ultimul număr al revistei Curierul de Râmnic Magazin, ca să le explic cine sunt și că vin de la Râmnicu Vâlcea, să spun tuturor o poveste tristă.
Pentru că eram singurul reprezentant al presei din România prezent la Electrecord
Sun la numărul de telefon primit și mă primește un domn bine făcut, chiar solid, binevoitor, șarmant și mă opresc aici cu aprecierile, care nu sunt gratuite. Atunci când o să publicăm interviul cu acest domn, o să vă dați seama ce sarcină grea a primit. Patriot.
Domnul Radu Molnar este administrator special, adică acel om desemnat să scoată Electrecordul din insolvență, acesta aflându-se în reorganizare judiciară . Pentru că Electrecordul a fost pus pe butuci, ca orice brand românesc după revoluție, printr-o proastă administrare, ajungând aproape de faliment și nu fără intenție.
Acest domn, avocat de meserie, a fost desemnat de către Statul Român, de acea parte a lui, care încă ține la țara asta, să reinventeze Electrecordul, să nu se piardă imensul patrimoniu păstrat acolo.
M-a plimbat prin vestita sală de înregistrări a Electrecordului, cu acustica ei excepțională, mi-a arătat aparatura înca existentă, țambalul la care a cântat vestitul Toni Iordache, care și-a și scrijelit numele pe el, alături de alți mari interpreți. Mi-a spus de oferta imensă primită pentru a vinde acel țambal, ofertă declinată de dânsul. Câți dintre noi ar fi rezistat tentației?
Pe pereții holului era prezentă o galerie cu fotografii ale marilor nostri cântăreți: Maria Lătărețu, Maria Tănase, Aurelian Andreescu și multi alții.
Mi-a vorbit de istoria așezământului, despre tonele de nisip de deasupra, parte din mestesugul construirii acestei săli, constructorii fiind cei de la Philips. Interviul i l-am luat în această faimoasă sală. Atenție, este o sală faimoasă datorită acusticii sale.
Dacă noi românii pierdem acel patrimoniu, ne pierdem identitatea. Și valoarea lui nu are dimensiune în bani. Din 1932 încoace, Electrecordul a fost depozitarul marilor valori culturale ale României.
Ca să vă fac curioși, am să vă dezvălui o singură întrebare, dintre multele pe care le-am pus domnului Radu:
”Mai este Electrecordul un brand românesc?”. ”Electrecordul a fost, din 1932 și până în prezent și va dăinui, cât va dăinui acest popor”.
Cele două interviuri, cel cu artiștii întâlniți în holul Electrecordului și cel cu domnul Radu Molnar le veți regăsi în paginile numărului viitor al revistei Curierul de Râmnic Magazin. De asemenea, filmul cu cele două interviuri le veți putea viziona, la data apariției în revistă și pe canalul nostru de Youtube, curierulderamnic.
Cătălin Statie/Senior Editor Curierul de Râmnic Magazin
Un prim film al vizitei noastre îl puteti viziona mai jos:
Puteți viziona și:
