Ea e cântăreața din ring!

61 0

Cristina Cosma, vicecampioana europeană la box la U22, a scos pe piață împreună cu sora ei mai mica un CD cu muzică populară din zona Bistriței.

 

Cristina Cosma, una dintre speranțele boxului feminin, nu este bună doar în ring, ci știe să și cânte foarte bine. Sportiva împreună cu sora ei, Daiana, au scos un CD cu muzică populară din zona Bistriței, acolo unde au copilărit. Fetele au rememorat perioada în care cântau împreună printr-un karaoke.

Cât am stat în izolare m-am apucat și de cântat, glumesc. Am făcut karaoke împreună cu sora mea. Ne-am adus aminte cu nostalgie de vremurile în care eram mici și cântam muzică populară. Avem și un CD scos. Acum am interpretat două melodii din zona noastră: “Someș pe marginea ta” și  “Ardeal, Ardeal“ – Cristina Cosma, vicecampioană europeană U22 la box.

 

Și-a reluat antrenamentele cu lotul național

După mai bine de două luni în care a stat izolată la Bistrița și a făcut câte două antrenamente pe zi, singură, Cristina este acum în cantonament la Izvorani.

Sunt cea mai fericită că m-am întors acolo unde îmi este locul, în ringul de box. Mi-a fost foarte dor de tot!” – Cristina Cosma, vicecampioană europeană U22 la box.

Visul ei: împreună cu iubitul, la JO de la Tokyo

Cristina Cosma se pregătește să ajungă la prima Olimpiadă din viață, cea de la Tokyo din 2021, dar nu singură ci împreună cu iubitul ei, Robert Jitaru, campion european la U22, la box.

Ce doi trebuiau să obțină biletele pentru Jocurile Olimpice la Turneul Preolimpic de la Paris din luna mai, anulat din cauza Pandemiei

Este visul nostru să mergem împreună la Tokyo…Nici nu pot să mă gândesc cum ar fi să fim amândoi acolo! Pentru asta te apuci de sport, să ajungi la un Campionat Mondial și la Jocurile Olimpice“ – Cristina Cosma, vicecampioană europeană U22, la box.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *