Concert-omagiu pentru românii din prima linie care lucrează în Marea Britanie, la Londra

79 0

Primul concert din Seria Enescu după măsurile de carantină anunţate în martie în Regatul Unit este dedicat comunităţii româneşti din Marea Britanie şi contribuţiei aduse de aceasta în lupta împotriva pandemiei, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Avându-i ca protagonişti pe Sascha Bota (violă) şi Cameron Roberts (pian), evenimentul va avea loc joi la sediul ICR Londra, în faţa unui Zid al Bunăvoinţei, format din fotografii ale românilor care lucrează în prima linie în Marea Britanie în diverse domenii – sănătate şi asistenţă socială, educaţie şi îngrijirea copiilor, alimentaţie şi aprovizionare, siguranţă publică, transport, utilităţi. Din program fac parte J. S. Bach – Sonata No. 1 in Sol major pentru violă şi pian, R. Schumann – Marchenbilder, Op.113 şi G. Enescu – Konzertstuck pentru violă şi pian, informează ICR Londra într-un comunicat de presă.

Reprezentaţia va fi transmisă în direct pe canalele Institutului Cultural Român de la Londra, Ambasadei României în Marea Britanie şi ale altor organizaţii ale comunităţii româneşti. În plus, evenimentul va beneficia şi de prezenţa unui public virtual, conectat prin platforma Zoom.

Alexandru-Mihai (Sascha) Bota s-a născut la Timişoara într-o familie de muzicieni, iar cariera de muzician de cameră, solist şi membru în orchestră l-a purtat în toată lumea. S-a mutat recent la Londra, după ce a petrecut 5 ani la Sydney ca membru al Australian Chamber Orchestra. În ultimii ani, a cântat ca solist în orchestre precum Orchestra Aurora, Britten Sinfonia, London Mozart Players, Academy of Ancient Music, English Chamber Orchestra şi Philharmonia Orchestra, dar şi muzică de cameră cu membrii ai orchestrelor London Simphony Orchestra şi St. Martin-in-the-Fields. Sascha este membru al cvartetului de coarde Navarra.

Pianistul australian Cameron Roberts concertează în Marea Britanie, Europa şi Australia ca solist şi muzician de cameră. În prezent, locuieşte la Londra, unde este profesor în tehnica pianului, învăţarea abilităţilor motorii fine şi prevenirea accidentelor (un domeniu în care deţine un doctorat şi o diplomă medicală) şi urmează să publice cartea ‘The Clear-Thinking Pianist’. Timp de mulţi ani, Cameron Roberts a fost artist-asociat şi profesor de muzică de cameră la Escuela de Música Superior Reina Sofía din Madrid. A înregistrat mai multe albume, printre care Goldberg Variations şi Original Transcriptions (2006), Original Piano Transcriptions (2009), The 3 Brahms Violin (Flute) Sonatas cu Jacques Zoon (Vox Animae, 2016) şi, pentru a fi lansat în 2020, un album cu muzică de flaut australian cu Derek Jones.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *