VIDEO Curierul de Râmnic | Barikada Folk Brezoi, un început pentru o vară de poveste.

2998 0

La poalele minunatului vârf, Țurțudanul, din Munții Lotrului, se află orașul Brezoi, gazda minunatului festival OPEN BLUES AIR , festival care a pus pe harta lumii atât Brezoiul, cât și județul Vâlcea. Marele festival a fost amânat pentru anul viitor, iar Brezoiul Primarului Shell va continua să atragă români din toata țara, printr-o serie de spectacole săptămânale, sub denumirea Live Music Summer. Același mare suflet îndrăgostit de muzică, Mihai Răzvan Mugescu, ne propune, săptămânal, spectacole de folk și rock și câte și mai câte.

Mihai Mugescu  a propus să înceapă vara cu folk, cu o trupă tare frumoasă de folkiști, iar evenimentul de vinerea și sâmbăta seara, s-a numit Baricada Folk Brezoi, 2020.

Într-un cadru organizat impecabil , deosebit de primitor, am participat, sâmbată seara, la concerte de neuitat, ale  cunoscuților Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Adrian Beznă, Ovidiu Mihăilescu, Cătălin Stepa, Nicu Zotta și al formației Ocru. Pentru seara de sâmbătă, Curierul de Râmnic a deplasat la Brezoi întreaga redacție culturală a ziarului.  Cu amabilitate, căldură în  vorbă și suflet precum și dorința pentru o viitoare reîntalnire am reușit să luăm un prim-interviu  domnului Mircea Vintilă. Acest “Corifeu” al muzicii folk a povestit cu drag despre muzica folk, segment de muzică care a fost și va rămâne veșnic tânăr, în sufletul iubitorilor de gen și nu numai. Interviul cu Mircea Vintilă îl veți putea citi într-una din edițiile viitoare ale Curierului de Râmnic Magazin.

Am avut ocazia să vorbim și cu domnul Ovidiu Mihăilescu care a fost și redactor la RADIO3NET “Florian Pittiș”. Ne-a plăcut, i-am lăudat stilul blues-folk și am aflat și că este și poet. La finalul interviului ne-a dăruit cu amabilitate cartea  de poezie cu autograf pentru ziarul nostru.

De asemenea, am avut ocazia de a dialoga și cu componenții formației “OCRU”, vâlceanul Adrian Margineanu și sibianul Dorin Pitariu, despre noutatea adusă în muzica folk și viitoare proiecte. O mare pată de culoare în linearitatea folkului. Stilul latino-folk al lor, cu Adrian la voce si chitara clasică și Dorin la susținere, într-o continuă, virtuoasă și elegantă solistică la chitară, a făcut furori. Tineți minte aceste două nume, Mărgineanu și Pitariu, căutați Ocru și veți fi încântați.

Spre finalul serii, am reușit să-i luăm un interviu și domnului Mircea Baniciu, alt mare nume al muzicii folk, care, prin muzica lui, încantă și astăzi vechea, dar și  tânara generație.  La finalul concertului, alături de Baniciu, mai putin Vintilă, pe scenă au urcat toți cei care au cântat în acea seară, adică trupa, despre care am scris mai sus.

Apreciem, din nou, contribuția organizatorului Mihai Răzvan Mugescu și a primarului Robert Schell. Recomandăm din suflet acest loc mirific, de la munte. Locație de vis, creste muntoase, păduri, dealuri verzi și frumosul râu Lotru. Se țin concerte blues, folk și rock, imaginile vorbesc, de la sine!

Cătălin Statie, Corina Enache

Pueteți viziona și:

https://www.youtube.com/channel/UCULqjofj48QKm-juqIrL-BQ

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *