Ziua Drapelului. Scurtă istorie

144 0

Prin Legea nr. 96, din 20 mai 1998, 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului Naţional al României.

În anul 1848, în această zi a fost emis Decretul nr.1, al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional.

Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în anul 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale şi ale drapelelor de luptă.

Acestea din urmă reprezentau un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”.

Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele:

„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor… Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite…”

Este de remarcat prezenţa celor trei culori pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)”.

După înfrângerea revoluţiei, se va reveni la vechile steaguri, iar revoluţionarii vor fi persecutaţi pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore revoluţionare.

Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe toată lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii.

Această alegere a fost motivată şi de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească).

Tricolorul a fost prezent, în anul 1848, la Focşani şi Râmnicu Sărat, cu prilejul unor manifestaţii de înfrăţire între moldoveni şi munteni, iar în preajma Adunării ad-hoc din Moldova, în anul1857, populaţia civilă a adoptat tricolorul ca simbol al Unirii, fapt constatat şi de contele Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franţei.

Nu în ultimul rând, ministrul de externe al Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti îl asigura în 1848 pe trimisul extraordinar al Porţii Otomane, Suleiman Paşa, de faptul că cele trei culori ale drapelului sunt „de demult, străbunii noştri le purtau pe pavilionul lor şi pe steagurile lor. Deci ele nu sunt un împrumut şi o imitaţie din prezent sau o ameninţare pentru viitor”

Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici ordinea iniţială a benzilor, nici proporţiile însemnului civil.

Abia în „Almanahul român din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărţit în trei făşie, roşiu, galben şi albastru aşezat orizontal: roşiu sus, albastru jos şi galben la mijloc”.

Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila precizează: „Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă… Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în revistă… Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart…”.

Articolul 124 al Constituţiei din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”.

Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor, în şedinţa din 26 martie 1867.

Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848.

Lucrările comisiei au continuat şi în ziua de 30 martie şi, în urma votului pozitiv al Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”, la 12/24 aprilie 1867.

Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie aşezate vertical, în ordinea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând.

Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă. Aceeaşi diferenţiere era făcută şi pentru pavilioanele marinei de război şi a celei civile.

Raportorul Mihail Kogălniceanu, reprezentând şi opinia lui Cezar Bolliac, Dimitrie Brătianu, Constantin Grigorescu, Ion Leca, Nicolae Golescu şi Gheorghe Cantacuzino a subliniat semnificaţia noului stindard:

„Drapelul tricolor cum este astăzi nu este (precum pretinde ministerul) drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai mult: el este însuşi drapelul naţionalităţii române din toate ţările locuite de români.”

Odată cu instaurarea republicii, în România au fost interzise toate însemnele regatului, incluzând stemele şi steagurile tricolore care le purtau.

Pe 8 ianuarie 1948 a fost emis Decretul nr. 3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiumului Republicii Populare Române.

Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „colorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul câmpului galben Stema Republicii”.

În perioada 1948 – 1989, stema României (şi steagul, prin urmare) a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27 septembrie 1952 şi 21 august 1965.

Prin Decretul nr. 972,din 5 noiembrie 1968, privind însemnele Republicii Socialiste România erau stabilite pentru prima dată detaliile drapelului României.

Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei de la Timişoara, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu.

Acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma „drapel cu gaură”.

Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale prevedea la articolul 1, faptul că „drapelul ţării este tricolorul tradiţional al României, având culorile aşezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roşu.”

Drapelul României poate fi arborat fără constrângeri de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.

Sursa: www.enciclopediaromaniei.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *