Dedu:”Până nu vor avea echipele 14 zile de pregătire în sală, nu pornim competițiile”

747 0

Președintele Federației Române de Handbal a vorbit despre situația la zi din handbalul românesc și momentul de pornire al competițiilor.

Situația generală provocată de Pandemia de Coronavirus afectează în continuare handbalul românesc. De aproape o lună echipele s-au reunit și se pregătesc în aer liber, în așteptarea momentului în care vor putea intra în sală.

În mod normal, în luna august ar trebui să se joace atât Liga Florilor MOL, Liga Zimbrilor, cât și meciurile Final Four-ul Cupei României FAN Courier, atât la masculin, cât și la feminin, însă lucrurile par că nu se îndreaptă în direcția cea bună.

Țara noastră înregistrează zilnic un număr din ce în ce mai mare de îmbolnăviri, astfel că nu se pune problema ridicării restricțiilor, iar pentru sportivi acest lucru înseamnă încă o piedică în a se antrena normal.

Președintele FRH, Alexandru Dedu, întărește acest lucru și afirmă că sănătatea și integritatea jucătorilor primează.

” Într-un moment de anormalitate, să văd echipele pregătindu-se pe stadioane de fotbal, este o normalitate. Nu știu cât va mai dura această situație, mai avem aproape două săptămâni timp să luăm o decizie cu privire la desfășurarea competițiilor în luna august. Dacă echipele nu vor avea minim 10 zile, două săptămâni, de pregătire în sală în condiții de joc, nu vom avea aceste evenimente luna următoare. Nu știu dacă vor fi meciuri, este posibil să fie, posibil să nu fie. Noi am încercat prin tot ce am putut să-I stimulăm pe sportivi să-și continue activitatea pentru că mai devreme sau mai târziu Pandemia se va termina și n-am vrea să vedem că anumite structuri se vor desființa și că sportivii se accidentează” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

Șeful FRH mărturisește că nu i-a fost ușor să conducă acest for în perioada ciudată pe care o traversăm.

” Nu sunt fericit că Pandemia m-a prins într-o poziție de decizie, nu e usor, vorbim despre soarta a mii de oameni și bucuria a milioane de oameni care iubesc handbalul. Nu este ușor, dar încercăm să o scoatem la capăt” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

Dedu a mai vorbit de situația echipelor naționale feminine și masculine, precizând că mizează pe rezultate bune la nivelul ambelor selecționate. În plus, șefu FRH încearcă să vadă și plusurile perioadei în care ne aflăm.

” Dacă vedem partea plină a paharului, într-un moment dificil al handbalul românesc, pandemia a fost o gură de oxigen… sună ciudat în această situație, dar mă refer la faptul că a egalat un pic șansele tuturor echipelor, că au stat toate în aceeași măsură, sperăm ca fetele de la Corona să aibă drept de joc, ar ajuta mult echipa națională. Apoi, în cazul în care vom putea să ne antrenăm, fetele vor apuca să steam ai mult timp împreună, iar asta contează enorm” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

Alexandru Dedu este sigur că ”tricolorii” vor face treabă bună sub comanda lui Rareș Fortuneanu.

”Am mare încredere în Rareș Fortuneanu, este un tânăr corect care a răzbătut într-o lume a handbalului super modern, civilizată și de mare calitate și a făcut-o singur. Nu este ușor să termini handbalul în Franța și în termen scurt să ajungi antrenor principal în prima ligă. Este al doilea antrenor în șase ani de când sunt președinte la FRH care mi-a arătat un plan de dezvoltare al handbalului românesc. Asta spune că pe acest om îl preocupă și iubește handbalul, iar în astfel de oameni noi trebuie să investim” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

Mondialul de tineret de la București, în grafic

Dedu afirmă că cel mai important eveniment sportiv care ar urma să se dispute în anul 2020 în România, Campionatul Mondial feminin de handbal pentru tineret, este în grafic.

” Campionatul Mondial de tineret este o certitudine pe hârtie că se va desfășura la București între 1-13 decembrie, în sălile Polivalentă și Dinamo. Asta e tot ce știu acum. Avem tot ce ne trebuie, programul competiției, noi suntem pregătiți, așteptăm doar lumina verde să începem” – Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *