Românii volohi din Ucraina își vor împlini un vis

557 0

Românii volohi din Ucraina își vor împlini un vis: biserica cu slujbă în limba română, aproape gata. Românii de pretutindeni chemați să ajute!

Românii din Poroșcovo au început construcția unei biserici românești în care să se slujească în limba română. Informația a fost postată de părintele Eftimie Mitra, care anunța în decembrie 2019 sfințirea locului, scrie www.infoprut.ro, preluat de Romanian Global News.

„Volohii, după cum sunt cunoscuți în zonă, au început în primăvara aceasta turnarea fundației pentru o biserică. În prezent au ajuns la stadiul pe care îl vedem în imagini. Din păcate nu mai sunt bani pentru a o putea acoperi. Orice ajutor este bine venit”, a scris părintele Mitra pe pagina sa de Facebook.
Cei care doresc să ajute la ridicarea bisericii și la sprijinirea lucrării, îl pot contacta pe părintele Eftimie Mitra pe Facebook.
Amintim că pe 28 decembrie 2019 a avut loc sfințirea locului unde a început să se construiască prima biserică românească din Poroșcovo. La eveniment au participat preoții din împrejurimi, împreună cu protopopul din Perecin, părintele Vladimir. Biserica românească se construiește cu binecuvântarea IPS Teodor de la Mucacevo.
Părintele Mitra sublinia că lăcașul sfânt îi va ajuta pe volohi să se poziționeze mai bine în societate, fiind cineva greu de neglijat în comunitate.
„Nu mai sunt ai nimănui de nicăieri, sunt ai cuiva, sunt cineva în această comunitate, cineva care nu sunt de neglijat. Prin biserica ortodoxă ei vor avea legături mai strânse cu ucrainenii din zonă, care sunt tot ortodocși, definindu-se, în același timp, ca cetățeni ucraineni de etnie română și religie ortodoxă. Până acum, volohii erau au nimănui, nimeni nu dădea mare importanță acestei comunități. Dar ei deja încep încet-încet să se integreze în comunitățile, satele din împrejurimi. Dacă ucrainenii sunt ortodocși din rădăcinile lor, și românii sunt ortodocși din rădăcinile lor, între românii din Poroskovo și comunitățile ucrainene care sunt, și unii și alții ortodocși la origine, se vor lega legături mai strânse, ceea ce pentru noi este un mare pas înainte”, spunea părintele în 2019.
La începutul anilor 1990 s-a aflat pentru prima dată, din întâmplare, de existenţa volohilor. Un român i-a descoperit, observând că localnicii din satul prin care trecuse vorbesc aproape aceeaşi limbă cu el. Volohii au fost însă marginalizaţi de-a lungul timpului, cei mai mulţi fiind mulţumiţi să trăiască de pe urma ajutoarelor sociale oferite de statul ucrainean, pentru numărul mare de copii pe care îi au. Puţini au fost motivaţi de familiile lor să urmeze instituţii de învăţământ superior, iar cei mai mulţi dintre copii nu ştiu să citească şi să scrie. După câteva vizite făcute comunităţii de volohi, părintele Eftimie Mitra a decis să le îmbunătăţească situaţia, ştiind că volohii sunt la origine români.
Povestea volohilor a început în urmă cu câteva secole, spunea într-un interviu părintele Eftimie Mitra. „Vitregia vremii a făcut ca ei să se retragă aşa departe de neamul lor când, după înfrângerea unor revolte ţărăneşti din Ardeal, înăbuşite de armatele împăratului austriac, au fost nevoiţi să ia calea exilului (spre nord). Ardealul fiind atunci sub ocupaţie Habsburgică. Denumirea de voloh/valah provine din Evul Mediu şi este atribuită popoarelor slave vorbitoare de limbă latină”, a menționat acesta.

Romanian Global News

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *