Când vorbim despre realitate virtuală (VR) încă ne mai gândim la filmele SF (ca ‘Minority Report’ sau chiar Matrix) Adevărul este însă că, în zilele noastre, această tehnologie e mult mai aproape de viața cotidiană. Se folosește în cercetarea fundamental dar și aplicată, în medicină și – asta știm toți – în jocurile video.
Realitatea virtuală intră din ce în ce mai adânc și în educație. Cu niște ochelari care costă din ce în ce mai puțin și doar cu un smartphone copii pot călători în orice loc din lume dar și în cosmos sau în interiorul unei celule. Și foarte probabil, actuala criză sanitară va accelera ”cucerirea” educației formale de către tehnologiile VR.
Ce putem spune însă despre educația non-formală, educația de-a lungul întregii vieți, educația adulților? Știm cu toții (chiar dacă nu prea recunoaștem) că adulții sunt mai greu de… educat mai ales când e vorba de obiceiuri, tradiții, stereotipuri adânc înrădăcinate în partea emoțională a creierului. Poate realitatea virtuală să sprijine oamenii de toate vârstele să devină mai deschiși la nou, mai toleranți, mai conștienți de propriile prejudecăți și mai dornici de a le învinge?
Asociația pentru promovarea și susținerea economiei sociale (APSES) încearcă să răspundă acestei provocări. Ca partener în proiectul ”Virtual Intercultural Reality Active Learning for local communities” (Educație interculturală activă prin realitate virtuală pentru comunitățile locale) finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus + componenta KA2 – parteneriate strategice pentru educația adulților. Proiectul este coordonat de organizația italiană Nkey și are ca parteneri Universita per Stranieri din Perugia – Italia, Higher Incubator Giving Growth and Sustainability (HIGGS) – Grecia, Centrum Edukacji i Badań Społecznych (CEBS) Polonia și APSES din România.
Pe parcursul celor 30 luni partenerii construiesc o ”trusă de unelte” care să sprijine organizațiile și persoanele implicate în educația adulților să proiecteze programe educaționale având ca suport filmele de realitate virtuală. Filme care nu sunt atât de complicate și nici atât de scumpe cum am fi tentați să credem. Se pot realiza cu o simplă cameră 3D, softurile de prelucrare sunt parțial gratuite iar pentru a le vizualiza e nevoie doar de un smartphone și o pereche de ochelari care pot fi cumpărați și cu 20-30 de lei.
Abordarea teoretică a materialelor produse prin proiect are la bază teoria educațională a lui Johann Pestalozzi, cunoscută și ca ”Teoria 3H” (Head/cap – cunoștințe, Hand/mână – abilități și Heart/inimă – comportamente/atitudini)
Dacă doriți să aflați mai multe despre cum încercăm să folosim 3D pentru a dezvolta cei 3H vă invităm să accesați pagina de web a proiectului https://viral.nkey.it/. Sper că v-am trezit curiozitatea, vă vom ține la curent (Curierul de Ramnic și APSES), cu evoluția proiectului.
