Episcopia Italiei îi ajută pe românii care locuiesc pe străzile Romei

565 0

Problemele financiare cauzate de pandemie au făcut ca tot mai mulţi români din Italia să întâmpine dificultăţi materiale puternice. Episcopia Italiei are în evidenţă, la Roma, aproximativ 30 de români care locuiesc pe străzi, pe sub poduri sau în clădiri abandonate, fără nici un venit. În acest sens, eparhia a hotărât ca acestor persoane să le fie acordat ajutor din partea parohiilor de proximitate, Roma II şi III, transmite www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
„Cele două parohii vor conlucra în următoarea perioadă spre a elabora un program de acțiune eficient, prin care cei aflați în cauză să primească consiliere, sprijin material și soluții de reintegrare socială”, a declarat pentru Basilica.ro părintele Gheorghe Militaru, vicar eparhial – Episcopia Italiei.
Părintele Gheorghe cunoaşte foarte bine situaţia românilor aflaţi pe străzi în capitala Italiei. Săptămâna aceasta a oficiat o slujbă de pomenire pentru I.D., un român care a murit la începutul lunii iulie în apropierea Gării Tuscolana din Roma. Avea doar 49 ani.
A fost găsit de autorităţi fără suflare, însă din cauza pandemiei nu ne-am putut ocupa de slujba înmormântării.
Parastasul a fost oficiat în apropierea gării unde a trecut la cele veşnice.
Situaţia din Roma se întâlneşte şi în alte oraşe din Peninsulă, mai ales din cauza pandemiei.
„Mulți români au ales să rămână însă în continuare în Italia, deși situația din această țară este una destul de complexă, ca să nu spun dificilă”, a mărturisit vicarul eparhial.
„În prezent se află în evidenţa Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a instituțiilor de asistență socială sau ale organizațiilor caritative în jur de 120 de persoane, fără un loc de muncă, care dorm pe sub poduri sau prin gări şi clădiri abandonate”.
„Din păcate este dificilă realizarea unei situații la zi a cazurilor, deoarece multe persoane vin și pleacă, iar alte persoane cad pradă săraciei și dificultăților de la o zi la alta”.
Episcopia Italiei şi-a îndeptat atenţia spre românii fără adăpost din Italia încă din anul 2008 când a demarat, prin Departamentul Pribegi al Sectorului Social, un program dedicat românilor marginalizați din toate orașele şi metropolele Italiei. Acum, în contextul pandemiei, programul a fost intensificat.
În acest sens aproximativ 845 de români primesc asistență socială, dar și medicală.
„Din păcate în ultima perioada (șase luni) datorita pandemiei Sars/Covid19 tot mai mulți români și-au pierdut locurile de muncă și au rămas, cum se spune, de la o zi la alta, pe stradă. Episcopia Italiei, cu toate dificultățile, a întreprins nenumărate acțiuni de susținere a tuturor românilor aflați în dificultate”.
„Toate parohiile s-au organizat în acest sens cu voluntari cărora le-a fost permisă deplasarea în teritoriu chiar în situația de fapt și aceștia au distribuit zeci de tone de alimente, îmbrăcăminte și medicamente. Foarte multe familii au primit bani din partea parohiilor pentru susținerea chiriilor aferente sau chiar pentru necesitățile de zi cu zi. Tot cu susținerea parohiilor și ale episcopiei au fost repatriați prin Coridoarele Sanitare câteva zeci de români”.
Pe lângă acţiunile umanitare, pentru a le oferi un ajutor concret românilor fără adăpost şi posibilităţi materiale, Episcopia Italiei a achiziţionat un imobil în apropierea Centrului Eparhial pe care urmează să-l transforme într-un Centru Social.
„Astfel, Casa Sf. Gheorghe, urmează să fie restaurată şi amenajată pentru a putea primi oaspeti cărora sa le oferim o locuinţă şi o masa calda, măcar pentru o perioadă limitată de timp, astfel încât să iasă din impas”, a spus Părintele vicar Gheorghe Militaru.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *