Misiunea Diaconia, din cadrul Mitropoliei Basarabiei, lansează prima Bancă de Alimente din Republica

758 0

Misiunea Socială Diaconia lansează prima Bancă de Alimente din Republica Moldova, transmite www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
Proiectul constă în colectarea, depozitarea şi distribuirea către persoanele și familiile dezavantajate social şi material, organizații nonguvernamentale, cantine și centre sociale produse alimentare scoase din circuitul comercial (cu ambalaj deteriorat sau aproape de data scadenței).
Produsele vor fi colectate de la agenți economici, producători agro-alimentari, retaileri și vor fi distribuite în termen către beneficiari.
Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”, a explicat ce se urmăreşte prin acest nou program social.
„Banca de Alimente își propune să rezolve o problemă aparent simplă, dar care afectează mii de oameni – foamea. Deși suntem într-o țară agricolă, avem copii afectați de malnutriție și bătrâni care cu greu își pot permite o masă caldă zilnic”.
„Echipa noastră este într-un proces firesc de a identifica modalități de utilizare a resurselor locale, așa cum vedem o abundență de resurse neutilizate din care ar putea fi minimalizate efectele sărăciei”, a spus Igor Belei.
Pe parcursul derulării acestui program, vor fi respectate principii precum echitatea socială, o dietă echilibrată, protecția mediului, calitatea produsului, depozitare și transport în condiții de siguranță și igienă, mai anunţă organizatorii.
Misiunea Socială „Diaconia” este structură a Mitropoliei Basarabiei şi membră a Federației Filantropia care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fiind unul dintre cei mai mari prestatori de servicii sociale.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *