APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trim. I, anul 2020

831 0

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.01. – 31.03.2020 (trimestrul I/2020), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care urmează a fi plătită este de 103.382.895,00 lei pentru cantitatea de motorină determinată cu acciza redusă de 67.747.593,034 litri (trimestrul I/2020 cu valoare de 103.313.851,00 lei pentru o cantitate de motorină determinată de 67.711.175,864 litri, diferența de 69.044,00 lei reprezentând erori administrative an anterior).

La nivelul Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea, suma care urmează a fi plătită pentru trimestrul I/2020 este de 309.232 lei, pentru un număr de 29 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 202.668,334 litri.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.

Cantitățile de motorină care beneficiază de ajutor de stat sunt aprobate prin Ordinul MADR  nr. 212/28.07.2020.

 

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *