Virgil Pîrvulescu are în plan crearea unei delte urbane – Delta Parc

864 0

Virgil Pîrvulescu are în plan amenajarea deltei râului Olănești, la confluența cu râul Olt, proiect pe care candidatul PNL îl numește Delta Parc.

„Vom contrui o platformă suspendată, pentru spații verzi și alei pietonale. În acest fel vom câștiga o suprafață de aproximativ 12 hectare de parc. Această investiție va lega parcul Zăvoi de râul Olt, prin promenadă pietonală și piste pentru biciclete. Este normal și firesc ca orice oraș european să aibă o pistă pentru biciclete bine realizată și funcțională. Ceea ce Râmnicu Vâlcea are în prezent este o glumă. Nu putem numi pistă de biciclete un sector atât de mic de drum, unde zilnic cei care se deplasează folosind acest mijloc de transport își pun viața în pericol.”, susține Virgil Pîrvulescu.

În plus, candidatul PNL declară că această platformă, care va lega Zăvoiul de râul Olt va conecta la natură cartierele adiacente ale orașului.

„Chiar dacă suntem un oraș de provincie, traficul din Râmnicu Vâlcea s-a îngreunat considerabil în ultimii ani, astfel că putem discuta și despre un nivel mai mare de poluare al aerului pe care noi, cu toții, îl respirăm. Prin amenajarea acestei zone verzi care va străbate o bună parte din oraș vom crește și calitatea aerului și ne vom asigura că locuitorii din orașul nostru petrec suficient timp în natură.”, spune candidatul PNL.

Mai mult, Virgil Pîrvulescu are în plan construirea unui amfiteatru pentru festivități culturale și artistice în aer liber. Liberalul susține că investiția va deveni emblematică la nivel european și prin asigurarea unui număr generos de parcări.

De asemenea, Pîrvulescu va susține tinerii artiști plastici și meșterii artizani care vor avea spații amenajate special pentru expoziție și vânzare, pe o parte și pe alta a râului Olănești.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *