Virgil Pîrvulescu: Vom înființa un after school public

586 0

Virgil Pîrvulescu, candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, are în plan înființarea unui after school public, care să vină în ajutorul părinților ocupați, care își doresc să-și lase copiii într-un mediu educațional, în grija unor oameni profesioniști. Această „școală după școală” are ca scop sprijinirea și dezvoltarea de programe pentru menținerea elevilor în educație și prevenirea părăsirii timpurii a școlii.

„After school-ul va fi un program organizat unde copilul va putea desfășura activități menite să-i dezvolte creativitatea, imaginația, spiritul practic și inteligența. După ce termină cursurile, preșcolarii și elevii din ciclul primar vor putea continua dezvoltarea personală prin activități precum pictură, modelaj, jocuri de societate și perspicacitate. În plus, părinții vor avea posibilitatea de a-și înscrie copiii la cursuri de teatru, dans, arte marțiale și  limbi străine. De asemenea, micuții pasionați de muzică vor avea posibilitatea să învețe să cânte la unul sau mai multe instrumente muzicale. ”, declară Virgil Pîrvulescu.

În timpul pe care îl vor petrece la after school, elevii nu vor fi doar supravegheați în permanență, dar vor fi și îndrumați de către cadre didactice și specialiști la efectuarea temelor pentru acasă sau a altor activități extracurriculare.

„Îmi doresc ca potențialul fiecărui copil să fie fructificat la maximum, iar aceast after school va fi cel mai potrivit mediu. Aici cei mici vor participa la activități educative, total diferite față de cele cu care sunt obișnuiți la școală. Mai mult, în funcție de competențele și înclinațiile fiecărui copil, părinții pot opta pentru înscrierea acestora la activități specifice, menite să valorifice potențialul care zace în cei mici. Poate există copii pasionați de literatură, care pot fi înscriși la cursurile de limbi străine, sau copii foarte energici, activi, care se vor simți minunat la cursurile de dans sau de arte marțiale. Îmi doresc un loc unde copiii să se poată dezvolta frumos. Ei sunt viitorul nostru, lor trebuie să le oferim oportunități de dezvoltare.”, susține Pîrvulescu.

Candidatul PNL își dorește reducerea spre zero a fenomenului părăsirii timpurii a școlii, iar acest after school este un pas important în acest sens.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *