Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de amenajare cu dale elastice a trecerii de cale ferată de la Copăcelu

140 0

Primarul Mircia Gutău a inaugurat cea mai recentă amenajare cu dale elastice a unei treceri la nivel de cale ferată – cea de pe strada Copăcelu, tăiată de calea feroviară uzinală, o zonă în care, anterior acestei investiţii, se înregistrau zilnic ambuteiaje, iar amortizoarele autovehiculelor erau serios solicitate. Suplimentar s-a amenajat şi porţiunea de cale ferată ce intersecta racordul cu strada Depozitelor – lungimea totală a lucrării ajungând la 25 m – fapt care permite o mai facilă înscriere în trafic a autovehiculelor ce vin de pe această arteră de circulaţie. Este cea de-a patra astfel de lucrare, după cele de pe strada Gib Mihăescu (finalizată în anul 2018), de pe bulevardul Nicolae Bălcescu şi de pe strada Mihai Eminescu (finalizate în prima parte a acestui an). O investiţie similară se intenţionează a se realiza la traversarea de către strada Drumul Gării a căii ferate în zona Boromir (Râureni), lucrare coroborată cu crearea unei artere de legătură între străzile Drumul Gării şi Depozitelor.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Comunicat Mircia Gutău

Postat de - 22 august, 2020 0
FacebookTwitterPrin fluturaşii mizerabili cu care a inundat cutiile poştale ale locuitorilor din Râmnic, un contracandidat ce şi-a construit campania electorală…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *