Concursul “Drumul spre celebritate” – o nouă provocare

647 0

Comunicat de presă

Ediția a XII-a a Concursului “Drumul spre celebritate” se va adresa pentru prima dată păstrătorilor tradițiilor românești.

Orchestrele și Corurile Radio, Asociaţia “Pro Valores”, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă” îi invită pe tinerii interpreți de folclor, să se înscrie la cea de-a XII a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”.

Tinerii cu vârste de maxim 30 de ani, împărțiți pe două mari secțiuni: instrumentiști și cântăreți și câte două categorii de vârstă, se vor înfrunta pentru câștigarea trofeului care poartă numele marelui dirijor Paraschiv Oprea. De asemenea tinerii iubitori de folclor vor putea intra în posesia unor premii importante și vor primi șansa unor reale oportunități de afirmare.

Prima etapă a competiției se va desfășura on-line. Până pe 11 octombrie concurenții vor trebui să trimită o înregistrare video nemasterizată pe adresa: concursuldrumulsprecelebritate@gmail.com, după ce vor consulata toate condițiile de înscriere – https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-inscrieri/.

Finala Concursului “Drumul spre celebritate” va avea pe data de 1 noiembrie 2020. Cei 20 de tineri selectați în urma etapei on-line vor evolua pe scena Sălii Radio, în compania Orchestrei de Muzică Populară, dirijată de Adrian Grigoraș, în cadrul unui spectacol dedicat Zilei Radioului și transmis în direct de Antena Satelor și înregistrat de Favorit TV.

Concursul “Drumul spre celebritate”, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor importante premii în bani, creează trambuline de promovare a tinerilor muzicieni, premianții fiind invitați să susţină un concert în cadrul stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio (sala Radio), recitaluri pe scene importante și să facă înregistrări speciale în studiourile Radio România.

Din juriu fac parte nume importante ale fenomenului folcloric actual: interpretele de muzică polupară Viorica Flintașu și Ioana Maria Ardelean, realizatoarele radio Ileana Vieru și Violeta Ianculescu, precum și Adrian Grigoraș – dirijorul Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-regulament/

Dirijorul Paraschiv Oprea a condus ansamblul ”Rapsodia Română” şi Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub conducerea sa, Orchestra de Muzică Populară Radio a întreprins numeroase turnee în Europa, Australia, Asia, Africa, fiind distinsă cu importante premii: Colierul de Argint – Dijon- Franţa, Discul de Aur – Electrecord, titlul de laureat al unor festivaluri din Italia, Olanda, Grecia, Germania, Ţara Galilor, precum şi cu premii naţionale acordate de Ministerul Culturii, Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora”, Federaţia Naţională a Ansamblurilor Folclorice, Fundaţia „Ethnos”.
Paraschiv Oprea a cântat alături de peste 300 de interpreţi de muzică populară, între care Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, Mioara Velicu, Veta Biriş, Tiberiu Ceia, Ioan Bocşa, Nicolae Furdui Iancu şi a lucrat cu instrumentişti de o valoare inegalabilă: cu violonistul Ion Drăgoi, cu trompetistul Constantin Gherghina, cu taragotistul Luca Novac. În anul 2003, maestrului Paraschiv Oprea i-a fost conferit Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer. A dirijat Orchestra de muzică populară Radio până la finalul vieţii, în 2004.

 Co-organizatori: Orchestrele și Corurile Radio, Asociaţia “Pro Valores”, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”.

Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Regional, Favorit TV, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, Agentia de carte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal

Articole asemănătoare

Comunicat APAVIL SA

Postat de - 11 septembrie, 2020 0
FacebookTwitter COMUNICAT DE PRESĂ  Referitor la necesitatea intervenirii asupra rețelei de canalizare din beton D300mm, H=6,5 m, existentă pe str. Mihai…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *