Vâlcea a câștigat două trofee într-un singur meci!

544 0

SCM s-a impus în fața celor de la CSM București, 22-19, asigurându-și astfel Cupa României FAN Courier, dar și Supercupa României.

„Vrem să bem șampania celor de la CSM, că am auzit că o au deja pregătită”, le spunea Florentin Pera suporterilor vâlceni veniți să susțină echipa din afara Sălii Polivalente.
Formația sa a dominat prima parte a jocului, obținând un avantaj de opt goluri. „Tigroaicele” și-au revenit în a doua repriză, au micșorat diferența pâna la minus doi, însă forcingul lor nu a fost suficient.
Antrenorului handbalistelor de la SCM i s-a făcut rău și nu a mai urmărit ultimele trei minute ale jocului. Medicii i-au acordat îngrijiri pe bancă și au reușit să-l repună pe picioare, astfel că la festivitatea de premiere a fost lângă echipa sa!

Jucătoarele de la Vâlcea au sărbătorit victoria dansând pe celebra melodie ”Jerusalema”, apoi au petrecut cu fanii, în parcarea Sălii Polivalente.

Crina Pintea a fost declarată cea mai bună apărătoare, Cristina Neagu a fost golgheterul competiției, Batinovic, cel mai bun portar , iar Marta Lopes, cea mai bună jucătoare a turneului.

Pera a dedicat victoria mamei sale

”Când o echipă conduce la opt goluri, intervine relaxarea. Probabil ne-am considerat câștigători după prima repriză. Am jucat la un nivel ridicat în prima repriză, mă bucur că am găsit cele mai bune soluții de a duce jocul până la capăt în favoarea noastră. Vreau să-mi felicit fetele că au luptat împreună, nu au cedat nici o secundă, am arătat ca o familie, am avut o apărare de fier în prima repriză. Echipa noastră a demonstrat că este o forță și că nu întâmplător am încheiat pe primul loc. Am fost echipa mai bună, am condus din prima secundă până în ultima. Este o zi specială, este ziua mamei mele și cred că i-am făcut cel mai frumos cadou. Am început perfect acest sezon, cu două trofee într-un singur meci” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea.

”Vreau să-mi felicit colegele pentru dăruirea și motivația pe care au arătat-o. Mie îmi lipsea Cupa din palmares și mă bucur că acum revin la Vâlcea cu două trofee. Antrenorul nostru ne-a dat totul pe tavă, știam totul despre adversare, a pregătit meciul perfect” – Cristina Florica, handbalistă SCM Râmnicu Vâlcea.

Adi Vasile: ”Avem multe de învățat din acest meci”

”Trebuie să lucrăm la cum gestionăm situația de frustrare. Echipa din Vâlcea a făcut o repriză foarte bună, iar frustrarea și neîncrederea și-au făcut loc prea mult în capul nostru. Avem de învățat din acest meci. Sunt mulțumit de faptul că fetele au arătat caracter, pentru că ceea ce au făcut fetele mele în repriza a doua asta arată” – Adrian Vasile, antrenor CSM București.

”Vreau să felicit Vâlcea, au făcut o primă repriză foarte bună, noi avem nevoie să începem sezonul mult mai bine. Sunt mulțumită că în repriza a doua am jucat mai bine și am demonstrat că formăm o echipă puternică” – Alexandrina Barbosa, handbalistă CSM București.

Articole asemănătoare

De 3 X femeie!

Postat de - 5 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterEliza Oană, o atletă de la aruncarea suliței, are o poveste impresionantă! După o pauză de 4 ani, timp în…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *