“Capela. Așa se numește dealul care se ridică la partea de apus a Râmnicului ca prelungire a tăpșanului tărăgănat, pe care, pornind de la Olt, se înșiruie orașul.
Stăpânită de comună din vechime, completată prin donații, Capela însumează azi peste 50 ha.Defrișată în decursul timpului, a ajuns în părțile mai netede porumbiște și țarc de stâne. În timpul războiului de la 1877, a fost făcută aici o gropniță pentru turcii prizonieri cartiruiți în Râmnic, pe care-i secera o molimă ciudată.
Malul spălat de ploi pornea la vale, acoperind livezi, drumuri. Din această cauză, începând de la 1898 s-a procedat la împăduritul ei prin plantații masive de brazi, pini, salcâmi.
Numele Capelei vine probabil de la o capelă care se găsea încă pe creasta dealului în timpul ocupării Olteniei de austrieci.
În amintirile ce se torc din fuiorul vremurilor trecute, ca și din cele pe care le deapănă ritmul vieții ce se scurge neîncetat, Râmnicul nu evocă nostalgic niciun nume mai cu farmec ca pe cel al Capelei. Cărările sale au mânat în tainele codrului și imagini și credințe, după cum sensibilizează și azi învolburări și sentimente. Drumul Uriașului pe-aci își avea cărarea, Boul de Piatră, un bolovan cu oarecare indicii de formă, continuă și azi să fie ținta multor peregrini.
Patriarhalul arhaicului însă se pierde în farmecul decorului. Și prin tupilișuri se tălăzuiesc dorinți în alăute de brazi și concert de privighetori…
Spiritul contemporan i-a imprimat și caracteristicile capriciilor sale. De când s-a constatat că e bună de bob, de ski, nu a mai fost lăsată în pace nici iarna. Capela nu mai hibernează.
S-au încercat trambuline, s-au ridicat cabane, s-au imprimat viraje, i s-au adâncit alei. S-a trezit astfel că are una dintre mai lungi piste din țară.
Și așa se face că azi faima i-a depășit confiniile, că s-a transformat în centru de competițiuni sportive naționale.”
Fragment din monografia-ghid “RÂMNICUL-VÂLCII Loc de amintiri și recreiere”- Pr. Constantin Grigore, 1944
