Confiscarea extinsă a averii nejustificate

658 0

Camera Deputaților a adoptat marți cu 261 de voturi pentru proiectul de lege care prevede introducerea în Codul penal a confiscării extinse.

(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei.

2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.

„În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie”.

Averea nejustificată a unui infractor condamnat la minimum 4 ani de închisoare poate fi confiscată.

S-ar putea crede că este o mare realizare. Dar nu este așa. Vom vedea numai condamnări până în trei ani. Și multe cu suspendare. Și pensiile speciale se pierd? Prin condamnare?

Nici o victorie. Vor fi condamnați la 4 ani cei cu averi mici. Și vor fi dați exemple cei mai proști.

Trăim în Romania.

Curierul de Râmnic

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *