APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2020

891 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, astăzi 16 octombrie 2020, începând cu ora 00:01, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020 un număr de 30.005 fermieri, cu o sumă totală de 135.403.738,82 euro, din care:

  •  511.851,78 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 553.665,47 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 338.221,57 euro cofinanțare de la Bugetul Național.

Nivelul plăților în avans este de până la 70% în cazul plăților directe, iar plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.

În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale nivelul avansului este de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură asigură pe această cale fermierii că depune toate eforturile pentru a acorda la timp subvențiile, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor județene, cât și la nivelul aparatului central.

SERVICIUL SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Articole asemănătoare

De la începutul pandemiei COVID-19 și până la data de 14.04.2020, situația pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se prezintă în felul următor

Postat de - 14 aprilie, 2020 0
FacebookTwitter Numărul total al pacienților confirmați Covid19 și internați în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – 12 pacienți; 4 pacienți confirmați Covid19 au fost transferați către alte unități medicale din București și Craiova. 7 pacienți se află internați în acest moment la secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Dintre aceștia 3 sunt asimptomatici, 2 au forme ușoare și 2 au forme medii. 1 pacient a decedat în dimineață zilei de…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *