“Datorită unui șir de edili harnici, pricepuți și corecți, construcțiile de edificii publice, lucrările edilitare și cele de înfrumusețare a orașului se vor continua până în preajma primului război mondial, făcând din Râmnicu-Vâlcii unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării.
În vremea aceasta de progres și avânt constructiv, am văzut și eu lumina zilei, la 15 iunie 1894” scria Nicolae Angelescu, profesor, avocet și veteran de război în volumul publicat postum “Memoriile unui om obscur”.
Din amintirile acestei personalități a Râmnicului putem afla cum se tratau locuitorii orașului la început de secol XX: „Viața în continuă mișcare în aer liber îmi pria și eram foarte sănătos, după cum, de altfel, n-am pomenit să fi fost bolnav nici unul din ai casei. De altfel, mama folosea totdeauna cu succes procedeele medicinii empirice. Când vreunul dintre copii avea “gâlci”, remediul prompt era o lingură de gaz. Dacă cumva i se părea că ne sunt obrajii prea aprinși, o fricțiune cu oțet de trandafiri, o cămașă înmuiată în țuică și un ceai de siminichie făceau minuni, până dimineața. Iar dacă cumva aveam și puțină durere de cap, atunci se adăuga și un tulpan cu felii de cartofi care făcea să înceteze imediat durerea…Doctori n-am văzut prin casă decât o singură dată, când s-a întâmplat să avem amândoi frații pojar.
Pe atunci, doctorii erau cu multă morgă și se foloseau de mijloace psihologice care le măreau prestigiul în fața clienților. Erau îmbrăcați de obicei în redingotă, cu plastron lustruit la cămașă și înmănușați, iar în vizită nu veneau decât în cupeu sau cu trăsura, chiar dacă bolnavul locuia numai la câțiva pași de casa doctorului. Când intra în camera pacientului, căuta să-i ridice moralul, asigurându-l că boala va trece, de acum, repede. Îl ciocănea puțin pe spate, îi lua pulsul și temperatura, după care scria obișnuita rețetă, în tăcerea religioasă a celor din casă. De obicei repeta vizita încă de 3-4 ori…
În copilăria mea, nu erau în tot Râmnicul decât doi medici: doctorul Gheorghe Sabin, medical orașului, și doctorul Ion Suciu, care era medicul Spitalului Județean.”
“În preocuparea de sănătatea publică, Serviciul Sanitar al Primăriei alină și îndrumează lumea nevoiașă.
Un sanatoriu particular face față frumoasă în ce-i revine”, consemna și Constantin Grigore în Monografia-ghid din 1944
Clădirea “Sanatoriului de kirurgie dr. Zanea” a fost construită în 1927, în vecinătatea locuinței medicului de pe strada G-ral Praporgescu, în apropierea actualului sediu al Primăriei.
