Dediu, adică bun simț, normalitate, investiții majore. Și o mare vină. Un editorial de Silviu Popescu

505 0

De Ziua Unirii, PNL Vâlcea nu a avut altceva, mai bun de făcut, decât să ne cheme la o lansare de primar. O eroare, dacă mă întrebați pe mine, dar e treaba partidului.  Ne-am dus, din obligație de ziariști, dar și de plăcere. Pentru că Dediu, actualul primar, nu este deloc, de neglijat. Mai mult decât atât, este un performer, care a reușit, în două mandate, să schimbe amărâtul de sat, că nu era nici comună, prin care treceam spre Olănești, într-o comună adevărată, cu ambiții de orășel.

Eu nu știu dacă a făcut bine sau rău. Nici dacă asta îl va ajuta, la viitoarele alegeri. Pentru el, sper că da, că nu i se vor sui în cap locuitorii comunității sale, care mai țin la blazonul minunat, de țăran.

Mai sper, pentru că am auzit asta, că miliardele despre care a vorbit, public, primarul Dediu, se și văd în comună, pentru că, altfel, rămân un fel de bla-bla encomiastic, la adresa sa și a partidului său, PNL.

Știu doar că te simți bine în primărie, m-am dus acolo de câteva ori, când căutam un teren pentru o casă, pe care am furat-o de la Sibiu, dintr-un parc cu multe case tradiționale. Angajați cuminți, deloc nervoși, simpatici. E multă pedanterie, curățenie, am luat toaletele, la rând, mă cam doare burta, uneori, așa că am văzut și capacele de WC, prevăzute cu sistemul rotativ de schimbare a prezervativelor de boli, de pe capac. Sincer, asta mi s-a părut o enormitate, pentru satul românesc, obișnuit cu toaleta din fundul curții și brusturele aferent.

Și pentru că acest editorial să nu sune cum am mai zis, da, Dediu are o vină foarte mare. Investițiile sale tind să transforme comuna Păușești Măglași, în ceva ce nu a fost niciodată. Nu este de mirare că mulți oameni cu bani au fugit de la oraș, la Păușești. Acum au și centrul SPA, Balneo, condus de nimeni altul, decât doctorul Trelea, poate cel mai bun ecografist de pe meleagurile noastre. Bogații ăștia vor schimba comuna, în oraș. Iar Dediu s-ar putea să fie înjurat.

În sfârșit, ca să nu mă lungesc, cu acest prim editorial, am remarcat tonul vocii deputatului Buican. L-a sfâșiat pe Costi Rădulescu, iar aluziile la Gutău au fost cam transparente, ca un capot de damă, de pe timpuri, vi-l mai amintiți? Nu mai sunt azi, oamenii nu mai știu ce este plăcerea de a privi, dincolo de capot.

Fiindcă suntem la capitolul ăsta, mi-a plăcut mult la Păușești, la lansarea primarului. 250 de oameni, liniștiți, părea că suntem pe undeva, prin Finlanda. Dar discursuri cam lungi, am rezistat.

Recunosc, am stat lângă o masă unde erau prăjituri de Agrodor, cea mai bună pâine din Vâlcea, tot de la ei și cozonacul lor, pe care îl recomand.

Nici eu, care mă pricep, nu sunt în stare să coc așa ceva.

 

Silviu Popescu

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *