Terasa a apărut în peisajul citadin ca urmare a unei generoase donații a fraților Lahovari care în 1870 au cedat un teren spre a fi amenajată o piață publică.
“Pentru micile plimbări ale sărbătorilor, Corso-ul Râmnicului e format din patrulaterul din centru și abateri pe Bulevard. Centrul de gravitate al tuturor îl formează însă Terasa. Pe aici trec toți, aici ar poposi toată lumea. Cei 600 mp ai săi sunt adesea neîncăpători recepției amatorilor. În special protipendada se complace aici îndeosebi”, scria Constantin Grigore în Monografia din 1944.
Și călătorii sosiți de departe găseau pe Terasă un popas pentru odihnă și recreere, iar amintirile lor ne ajută să refacem câte ceva din farmecul locului: “Bineînțeles că bulevardul cu tei și plute duce la Tribunal, la Poștă, la restaurante rivalizând în fripturi pe talere de lemn, la stații de benzină, la fotograf cu mirese sprâncenate și juni cu mâini înțepenite pe scaun. Turle de biserici țâșnesc deasupra acoperișurilor….Pe piața aceasta, statuia lui Alexandru Lahovary privește jucătorii de table din fața cofetăriei și salonul de coafor de unde a fugit într-o zi la București un tânăr ucenic, devenind celebrul Ionică. În piața cofetăriei s-a oprit odată Nicolae Iorga. Era pe atunci președinte de consiliu. Jucătorii de table nu s-au sinchisit de impozanta apariție. Au urmărit cu frenezie săriturile zarurilor, acompaniind dublele cu interjecțiile cuvenite.”(Cella Delavrancea, 1938)
“Și ce puțini văd asemenea colțuri de țară care înalță inima, care varsă în cugetul rânit de atâtea dureroase ciocniri ale unei realități nevrednice, ca un balsam de mângâiere…Petrec noaptea într-un hotel foarte gospodăresc, proprietate a unei biserici. Jos, cântă muzica într-o berărie-cofetărie care are același proprietar.”(Nicolae Iorga, 1906)
Librării, cofetării, mici terase cochete s-au topit într-o parcare ceva mai mare, iar jucătorii de table continuă și azi frenezia jocului în locul umbros în care era cândva bustul lui Alexandru Lahovari.
