Primăria Râmnicului are cinci proiecte din domeniul sportului şi educaţiei fizice pe lista Companiei Naţionale de Investiţii

959 0

Primăria municipiului are depuse, la acest moment, cinci proiecte de anvergură la Compania Naţională de Investiţii în vederea implementării lor. În stadii foarte avansate şi depinzând numai de fondurile puse la dispoziţia CNI se află ”Baza sportivă de tip I” de pe islazul din Goranu, bazinul didactic de înot din zona Ostroveni, precum şi cel din zona Nord, în curtea Colegiului Tehnic Energetic. Alte două proiecte au fost depuse în cursul anului 2019 în cadrul subprogramelor ”Săli de sport”, respectiv ”Complexuri sportive”: Reabilitare, modernizare şi extindere Sala Sporturilor ”Traian”, care se află pe lista-sinteză aprobată de CNI în luna mai a acestui an şi pentru care trebuie făcut Studiul de Fezabilitate, şi Construire Complex Sportiv ”1 Mai”, proiect aflat în analiză. Municipalitatea intenţionează să mai depună în perioada următoare încă un proiect privind o sală de educaţie fizică şcolară la o unitate de învăţământ dintr-o zonă limitrofă a Râmnicului, în funcţie de terenul disponibil. Cel mai recent proiect finalizat de Compania Naţională de Investiţii în municipiu este sala de sport de la Colegiul Sanitar ”Antim Ivireanul”, a cărei construcţie a fost inaugurată în această toamnă.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *