SONDAJ „LA JUMĂTATE DE MANDAT”
Primăria Râmnicului dezvoltă o relație trainică de prietenie cu Agenția de Cooperare şi Dezvoltare Internațională a Statelor Unite – U.S.A.I.D. –, condusă de un înalt funcționar american, deosebit de competent și plin de solicitudine, Steve Johnson, de la care am primit un ajutor logistic substanţial, stabilind o relație personală de amiciţie. Începutul colaborării l-a constituit înființarea, cu sprijinul lor, a unui modern Centru de Informații pentru Cetățeni la Primăria Râmnicului. Apoi, mi s-a oferit ocazia, împreună cu alți 4 primari de municipii mari, să studiez la ei acasă, adică în Statele Unite, aproape trei săptămâni de zile, modul de organizare a administrațiilor locale americane − și pe coasta de est, unde existau așa numiții „primari tari” (primarii coordonau direct serviciile publice și întreaga activitate a Primăriei),− și pe coasta de vest, unde primarii sunt considerați „slabi”, fiindcă singurul lor atribut era conducerea ședințelor Consiliilor locale. Implicarea primarilor din vestul Statelor Unite în conducerea executivă, nefiind funcţionari publici, se efectua numai prin interpuși. Acolo am aflat pentru prima oară de City Manager-ul orașului, am văzut organizarea serviciilor publice, a poliției locale și multe alte lucruri, pe care, la întoarcere, le-am propus în cadrul Federației municipiilor, pentru inițierea de proiecte legislative. Poate și de aceea s-a ajuns ca, astăzi, primăriile noastre să aibă o structură mixtă, incluzȃnd City Managerul.
Pentru prima dată în România, ziua de 9 Mai, Ziua Europei, s-a sărbătorit la Râmnicu-Vâlcea cu ajutorul Ambasadei Uniunii Europene, căreia i-am cerut sprijin pentru organizare. Ambasadorul R. Schulze s-a declarat entuziasmat de inițiativă, ne-a lăudat public și a sponsorizat serbarea noastră cu suma de 15.000 de dolari. Întreaga festivitate s-a desfăşurat pe terasa Mircea cel Bătrân, dovedindu-se a fi o adevărată sărbătoare prin organizarea unor concursuri și spectacole de muzică ușoară cu trupe de prestigiu. În dimineața aceleiași zile, am plantat în Parcul central un platan care azi, după 22 de ani, se detaşează, fiind acum cel mai înalt copac din parc. Există vreo semnificație a faptului că, într-un parc înțesat de copaci seculari, un puieţ înalt de 1 m., sădit în urmă cu două decenii, cu ocazia primei sărbători a Europei, a crescut mai repede, mai viguros și mai înalt decât toți ceilalți? Din păcate, nu știu cine a avut ideea să scoată plăcuța fixată pe acest arbore valoros, care menționa aderarea de principiu, singulară pe atunci, la Uniunea Europeană a unui municipiu din România. Rȃmnicul a fost din nou în frunte!
Pe 20 mai, la împlinirea a 610 ani de atestare documentară, Primăria organizează o serie de manifestări aniversare, instituie și acordă cu această ocazie medalia „Râmnic – 610”. Este arborat, pentru prima oară, drapelul orașului nostru, un fond alb pe care este imprimată stema Râmnicului. Și în prezent îmi produce o plăcere nespusă când îl văd fluturând pe catargul din fața Primăriei…
Punct important pe harta orașului, Baza de Agrement din Ostroveni a avut o istorie zbuciumată. Prin anii ’70 ai secolului trecut, în urma unor intervenții locale stăruitoare, făcute de prim-vicepreședintele județului, Gh. Alboiu, unul dintre cei mai competenți șefi de administrație locală pe care i-a avut vreodată judeţul şi municipiul nostru, titularul Ministerului Energiei, originar din Călimănești, Nicolae Buşui, a alocat orașului nostru fonduri substanțiale sub masca unor investiții conexe din devizul general al hidrocentralelor de pe Olt. Am conceput, prin atelierul propriu de proiectare al I.J.G.C.L., unde lucram ca inginer-șef, o bază de „loisir” pentru râmniceni, transformând balta Căcăcioasa în lac de agrement, pe malurile căruia am construit terenuri de sport cu diverse anexe, bazine de înot, din care unul cu apă sărată adusă tocmai de la Ocnele Mari, vestiare, dușuri etc.
Baza a funcționat bine merci cu mare succes la public până în anul 1990, când, aflată în administrarea I.J.G.C.L.-ului transformat în RAETA (nu mai lucram acolo de 6 ani), prin tertipuri specifice perioadei, s-a transmis în locație de gestiune unui grup de „revoluționari”. Noul grup patronal a exploatat Baza de agrement „la sânge”, astfel că, prin anii 1996-1997, totul se dărăpanase și nu mai aveau clienți. Deoarece nu uitasem rolul pe care l-am avut în proiectarea și construirea acesteia, după ce am venit la Primărie și am spart RAETA în cele trei societăți specializate în apă-canal, termoficare și transport în comun, am încercat și reușit, prin anul 1998, s-o preluăm în administrarea Primăriei. A fost un efort major pentru repararea și repunerea ei pe linia de plutire. Foarte complicată a fost refacerea aducţiunii de apă sărată de la Ocnele Mari, pentru a reda funcționalitate deplină bazinului terapeutic cu apă sărată. În plus, de jur împrejurul bazinelor, am scos la licitație pentru închiriere, chioşcuri tip, destinate micilor comercianți, pentru a oferi articole de sezon celor veniți să se recreeze. În luna mai, aranjată, rujată și remodelată, și-a deschis porțile Baza de agrement Ostroveni, unde mergeau zilnic, în sezonul estival, între 8 și 10 mii de râmniceni.
Tot în acest an, începe o altă lucrare de importantă capitală pentru viața locuitorilor Râmnicului. Centralele termice de cartier erau într-o stare jalnică. Canalele termice de distanță dintre blocuri erau ciuruite și pierdeau cantități însemnate de agent termic, cazanele din centrale, cȃrpite și răscȃrpite, scăzuseră la un randament de sub 50%, iar automatizarea era la pământ. De fapt, se ajunsese la o situație limită în care locatarii plăteau cam 50% energia termică furnizată efectiv, iar restul de 50%, reprezentând pierderi din centrale și din canale termice, erau suportate tot de consumatorii din blocuri. Printr-un join-venture încheiat între Primărie și o conducere inteligentă și bine intenționată a CET-ului, reprezentată de directorul general Mihai Bălan, s-a hotărât ca, împreună, să solicităm o finanțare europeană pentru refacerea din temelii a întregului sistem de încălzire centrală a Rȃmnicului. Folosind fonduri municipale, fonduri proprii, dar mai ales cele atrase din exterior, C.E.T.-ul trebuia să preia etapizat părăginitele centrale termice, să transforme cazanele în schimbătoare de căldură moderne, automatizate și să monteze noi conducte pentru transportul apei supraincălzite de la CET la fiecare centrală modificată în punct termic. Dacă nu începeam încă de pe atunci această mare, valoroasă și importantă investiție, Râmnicul ar fi fost de multă vreme la pământ cu sistemul de furnizare a căldurii și apei calde menajere.
Pentru toate orașele mari, Asociația Pro Democrația a făcut un sondaj în rândul locuitorilor fiecărei primării, cu tema „Realizări la jumătate de mandat”. Cu o notă de 7,67 primarul Râmnicului se clasează pe un onorant loc III pe țară, după primarii orașelor Iași (7,85) și Reșița (7,74). Tot dintr-un sondaj, dar, de dată asta, realizat de Facultatea de Sociologie din cadrul Universității Craiova, având ca temă serviciile publice, rezulta că locuitorii Râmnicului sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de activitatea Primăriei, în procent de 66,8%. Aprecierea râmnicenilor ne-a stimulat, astfel că, la sondajul din anul următor, am avansat în ierarhia națională.
Literatul de excepție, Constantin Mateescu, împătimit, ca și noi, de Râmnic, mi-a oferit una din cărţile sale „Scrisori către Filip Lahovari”. Volumul cuprindea corespondența dintre descendentul direct al Lahovariştilor − familie de mari politicieni, cu nenumărate moșii sau conace în județul și orașul nostru − și soția sa, celebra pianistă și scriitoare Cella Delavrancea, fiica marelui dramaturg. Citind cartea Maestrului Constantin Mateescu, mi-am dat seama, o dată mai mult, de legătura organică stabilită între această familie de boieri luminați cu Râmnicul și mi-a venit ideea de a crea un mic muzeu Lahovari, în fostul lor conac din parcul Mircea cel Bătrân. Imobilul era în acea vreme proprietatea Inspectoratului Școlar Județean, reprezentantul Ministerului Învățământului în teritoriu și am solicitat transferul lui către administrația Primăriei. Șefa acestui inspectorat, profesoara Liuba Gheorghiţă, numită în funcție de P.N.Ţ.C.D. (!), deși i-am demonstrat că monumentul istoric, fostă Casă a Pionierilor, actualmente Club al Copiilor, nu este folosit cum se cuvine, s-a opus cu cerbicie acestui transfer, deși găsisem posibilitatea să mutăm cele câteva activități falimentare ale Clubului, în clădirea anexă a Liceului „Mircea cel Bătrân”. Toate diligențele mele au fost în van! Am încercat să demonstrez tuturor că aveam de gând să reabilităm clădirea aflată în stadiu avansat de depreciere și să-i dăm o destinatie dublă: de muzeu, dar și de Casă a Oamenilor de Artă și Cultură din Râmnic. Eram convins − și încă mai sunt − că pictorii, actorii, scriitorii, ziariștii, toți acești râmniceni talentați care reprezintă adevărata elită a orașului, s-ar fi simțit infinit mai bine având un loc unde se organizau întâlniri, expoziţii, simpozioane, se putea crea, sau schimba opinii. Degeaba! Și astăzi, imobilul, un străvechi și important monument istoric, e departe de a fi folosit așa cum ar trebui (părerea mea!).
Tot pentru reluarea tradiției, în parcul Zăvoi, am reconstruit chioşcul îndrăgostiților, cocoțat în stejarul secular din marginea lacului și am contractat cu vestita fanfară militară din Sibiu organizarea unor concerte la sfârșit de săptămână, pe tot parcursul sezonului estival, recreând atmosfera romantică de altădată.
În această perioadă, are loc la București o schimbare binevenită! Partidul Democrat, aliatul Convenției Democratice, prin exponentul cel mai belicos al său, Traian Băsescu, intră în conflict major cu primul ministru, Victor Ciorbea, și amenință cu ieșirea de la guvernare. Președintele Emil Constantinescu îl demite pe Victor Ciorbea și încredințează mandatul de șef al Guvernului lui Radu Vasile, senator, istoric, poet, profesor universitar la Academia de Științe Economice și secretar general al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat. Era specialist în macroeconomie, fiind invitat la Sorbona pentru a conferenția pe diverse teme economice. În opinia mea, a fost o numire inspirată, fiindcă România nu era departe de un derapaj dezastruos. Inflația scăpase complet de sub control, spirala scumpirilor părând că nu se mai oprește. Mulți dintre noi au uitat că acest șef de guvern s-a sacrificat acceptând mandatul în asemenea condiții. România, sub guvernarea lui, a reușit să evite, la mustață, intrarea în incapacitate de plată, așa cum previzionaseră analiști economici reputaţi. Ce ar fi însemnat intrarea în incapacitate de plată? Exact ce s-a întȃmplat în 1982, cȃnd Ceauşescu a introdus foametea şi întunericul pentru a ieşi dintr-o criză absolut identică.
Din cauza blocajelor și tergiversărilor de tot felul, abia la sfârșitul lunii iunie (!) am primit sărăcăcioasele sume defalcate de la bugetul de stat pentru anul 1998. Lucrurile au căpătat o altă structură abia din anul 2000, odată cu apariția Legii Finanțelor publice locale, la a cărei modificare am contribuit substanțial, trimițând un reprezentant, pe viceprimarul Victor Giosan, să facă parte din grupul de specialiști care au inițiat această lege capitală pentru finanțele locale. Victor Giosan, călit de necazurile ce le întȃmpinam zi de zi la Primăria Râmnicului și școlit de prețiosul nostru colaborator american, U.S.A.I.D., a propus necesitatea obiectivării acestor alocări de fonduri, fără preferințe partinice, repartiţia fondurilor defalcate din bugetul central urmând să se facă după o formulă care trebuie să conțină toți parametrii statistici specifici fiecărei localități. Tot prin această Lege s-au înființat Direcțiile de Taxe și Impozite subordonate primăriilor, care au reprezentat principala sursă de finanțare-dezvoltare a localităților, fiindcă au înzecit, da, da, știu ce spun, au înzecit finanţele locale.
În consecință, deși eram la jumătatea anului, am putut lansa inconsistentul buget local, în care am prevăzut sume pentru schimbarea majoră a sistemului de încălzire la blocuri, extinderi de rețele de apă și gaze în cartierele mărginașe, modernizarea câtorva străzi, achiziția de ceasuri stradale, echipamente de salubritate, modernizări de piețe și bazaruri, modernizarea bine venită și necesară a sediului (monument istoric reprezentativ), proiectarea prelungirii bulevardului Tineretului, realizată ulterior sub numele regretatului Dem Rădulescu, care reprezintă azi cea mai modernă axă de circulație a municipiului, montarea de apometre pentru a limita risipa exagerată de apă potabilă etc. Pe 28-29 iulie 1998, Primăria Râmnicului serbează Zilele Râmnicului printr-o serie de manifestări științifice, culturale sau sportive cum ar fi: sesiunea de comunicări „150 de ani de la prima intonare a Imnului Național”; instituirea și acordarea medaliei „Deșteaptă-te române! – 150” pe care am avut onoarea, după câteva luni, s-o prind pe reverul sacoului prim-ministrului Bavariei, domnul Edmund Stoiber, la „Octoberfest”-ul münchenez (evenimentul a avut ecouri în presa bavareză prin comentarii şi fotografii în care, alături de Primul ministru şi consoarta sa, îmbrăcată într-un frumos port popular bavarez, am apărut, decorȃndu-l pe E. Stoiber cu medalia aniversară, împreună cu soţia mea, într-un autentic costum popular romȃnesc); lansarea albumului de mare succes al lui Titi Gherghina „Imagini cu parfum de epocă din Râmnicul de altădată” (o realizare ce ar trebui reeditată); concurs de nivel național pentru construirea în Zăvoi a unui monument închinat istoricei adunări populare din 29 iulie 1848 (din păcate valoroasa machetă, creată de un mare sculptor, Mircea Enache, care a câștigat concursul, zace aruncată prin magaziile vechi ale ADP-ului; poate că un primar animat de patriotism local îl va şi realiza); spectacole de muzică hip-hop, ușoară și populară, concursuri și întreceri sportive etc. Au participat înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, președintele Senatului României, Petre Roman, primul ministru Radu Vasile, vicepreședintele Senatului, Oliviu Gherman, ministrul Cercetării și Tehnologiei, Horia Ene, senatori și deputați. Fiind zile lucrătoare, am apelat la cei mai importanţi conducători ai marilor firme rȃmnicene, rugându-i să acorde zi liberă salariaților, pentru a ne bucura cu toții de această sărbătoare. Din fericire, am bătut la porți deschise, așa că mii de râmniceni au putut petrece în ambianţa minunată a Zăvoiului, unde erau amplasate tonete cu de toate, călcând în voie pe iarbă deoarece, în trei zile, nu se putea produce nicio pagubă.
În luna septembrie s-a deschis Tabăra „Habitat și Artă în România” – ediția din Râmnicu-Vâlcea. Mă simt obligat să fac o mică introducere. Deși reușisem deja să amplasăm 10 monumente de artă în centrul orașului, eram convins că Râmnicul, denumit până de curând „orașul fără statui”, merită mult mai multe dotări din punct de vedere ambiental. Tatonam în stânga și-n dreapta pentru a găsi o soluție care nu ar depăși posibilitățile materiale modeste ale Primăriei. Aşa am aflat o știre despre Organizația Non Guvernamentală „Habitat și Artă în România”, formată din sculptori moderniști de prima mână, care realizaseră niște lucrări interesante în Dobrogea și pe litoral. Le-am căutat adresa și, împreună cu purtătorul de cuvânt al Primăriei, nelipsitul meu companion, Daniel Ionescu, am mers la București pentru a-i cunoaște mai bine. Discuția cu liderul grupului de plasticieni, Alexandru Nancu, fie iertat, a fost în același timp un fel de „dragoste la prima vedere”. M-am convins că erau niște artiști de mare faimă, împrăștiați pe tot teritoriul țării și – lucru foarte rar − extrem de modești, dar dornici de a face treabă. Erau, cum s-ar zice, pe gustul meu. Am încheiat un contract, prin care ne obligam să asigurăm celor 10 (numărul sculptorilor din tabăra este același cu cel din 1997 și dătător de speranţă în acelaşi timp) creatori de artă, masă și casă, sculele, utilajele și materialul brut, urmând ca, după aceea, lucrările realizate să fie montate pe teritoriul orașului, ca donație. Obiectivele programului care au stat la baza întregului proiect au fost personalizarea spațiilor publice din habitate umane aflate în suferință, reconsiderarea rolului social al artelor vizuale, combinate cu un nou model de parteneriat între autoritățile locale, societatea civilă și spiritul comunitar. Mai concret, se dorea reevaluarea, reintroducerea în circuitul urban a unor zone neîngrijite, „uitate” atât de edili, cât și de administrațiile de locatari, prin amplasarea unor lucrări de artă de mari dimensiuni, folosind numai materiale reziduale de la Oltchim, aruncate la gunoi. O să detaliez mai târziu realizările memorabile ale acestui grup de artiști de mare valoare care duceau o reală și meritorie politică de aculturație.
La 1 octombrie am reușit, în sfârșit, să înființăm un teatru municipal pe structura școlii de teatru a Doinei Migleczi, reputatul formator și descoperitor de talente. Deși i-am putut face cu greu loc printre cheltuielile unui buget subțirel, mai ales că era sfârșit de an, continui să mă felicit pentru această inițiativă. Teatrul „Ariel” s-a pliat imediat pe necesitățile unui oraș cu o meritorie tradiție culturală, îndeosebi teatrală. În afară de organizarea unor spectacole de succes, acest teatru a fost alături, în permanență, de râmniceni, înfrumusețând, prin scheciuri, snoave sau scene specifice teatrului stradal, toate evenimentele importante ale locului.
În decembrie, Fundația Pentru o Societate Deschisă aprobă finanțarea unor proiecte înaintate de Primăria Râmnicului: modernizarea Centrului de informații pentru cetățeni, înființarea Biroului de asistență socială și elaborarea Ghidului Administrației publice locale.
Sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, printr-o mobilizare generalizată, prin apariția unor instalații luminoase elctronizate, prin spectacole stradale mai complexe și mai bine puse la punct, sunt din ce în ce mai frumoase și se bucură de tot mai mare succes de public.
