RÂMNICUL DEVENIT BURICUL PĂMÂNTULUI PENTRU O ZI
Artiștii plastici vâlceni, bine și inteligent conduși de agitatul plin de idei Gigi Dican, sunt evacuați de către Episcopie din spațiile ce le deținuseră în complexul de clădiri ai conacului Olănescu de pe Iazul Morilor. Cum ei erau niște merituoși ambasadori ai faimei Râmnicului, m-am simțit obligat să-i ajutăm. Le-am cedat în folosință gratuită un sediu la parterul blocului L din centrul orașului, transformat mai apoi într-un punct de mare interes : Galeriile de Artă ale Râmnicului. Am întâmpinat destule greutăți până am reușit să le oferim acest spațiu, întrucât consilierii „stângii” au lansat zvonul că sunt interesat direct în vânzarea spațiului respectiv. Timpul însă a dovedit că știrea era o stupizenie și că vituperarea era unicul scop.
Gabriel Liiceanu, născut la Râmnic, însoțit de Aurora Liiceanu, vin la Primărie și ne roagă să le găsim un sediu pentru deschiderea unei filiale a Librăriei Humanitas. Fiind vorba de o veritabilă instituție de cultură, atât de necesară orașului nostru, le-am oferit un spațiu comercial în centru, la parterul unui bloc din vecinătatea locului denumit de către localnici „La mila doamnei”. O să vedeți ce poveste a fost și cea ocazionată de inaugurarea acestei librării faimoase.
Se apropiau zilele Imnului Național, în cadrul cărora ne propusesem să inaugurăm și lucrările monumentale executate de artiștii de elită ai fundației „Habitat și Artă în România”, despre care am mai pomenit câte ceva. Lucrările au fost amplasate în 10 spații care se „bucurau”, de vreme îndelungată, de indiferenţa combinată a municipalității si a locatarilor, așa numitele „locuri uitate de Dumnezeu”. Programul aplicat de această fundație la Râmnicu-Vâlcea era un experiment, un manifest al creatorilor, o acțiune care performase deja în Occident și care, după căderea Cortinei de Fier, fusese adoptată și de Europa de Est printr-un proces firesc. Artiștii au supus transformării estetice și funcționale elemente preexistente, sărace din punct de vedere urbanistic, din peisajul orașului nostru: puncte trafo, parcări nefolosite, locuri de joacă lăsate în paragină, calcane de blocuri, țevi de termoficare supraterane. Pentru punerea lor în valoare, respectivelor amplasamente li s-a asigurat iluminat nocturn.
Fiindcă trecuse ceva timp de la începerea taberei și până la montarea lucrărilor, autorii au avut vreme să întocmească o documentație referitoare la întregul program, pe care au trimis-o la un concurs de lucrări ambientale organizat de U.N.E.S.C.O. Nu mică ne-a fost bucuria când acest prestigios for mondial a selectat proiectul, clasificându-l printre primele 20 de pe întreg mapamondul și acordând un premiu care a acoperit o parte din cheltuielile făcute de ei până atunci. A fost o reușită de mare importanţă atȃt pentru artiști, cȃt și pentru orașul în care s-a realizat programul premiat.
Ministrul Culturii, Ion Caramitru, însoțit de un alai de consilieri, a venit la Râmnic să vadă minunile H.A.R. –ului. Toți specialiști din suită au apreciat la superlativ acest program care făcuse vȃlvă și peste hotare. Spre sfârșitul anului, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Români, Alexandru Ghilduş, în cadrul unei manifestări organizate cu mare pompă la hotelul Sofitel din București, a decernat 3 înalte titluri de „Prieteni ai Artelor” ambasadorului Statelor Unite Americane, ambasadorului Franţei, dar şi unui modest
primar al municipiului Râmnicu-Vâlcea.
Din păcate, consilierii culturali ai primarilor care m-au succedat nu erau suficient de pregătiți pentru a prezenta noilor șefi importanța lucrărilor realizate în 1999 de către HAR, astfel că o bună parte din ele au fost fie degradate, fie aruncate sau uitate prin depozite. Nu e mai puțin adevărat că administrațiile de proprietari din zonele unde fuseseră amplasate aceste moderne monumente ambientale, neînțelegând că lucrurile s-au schimbat din temelii și fiind obișnuite doar cu statui călărind pe niște cai cât mai nărăvași, nu le-au apreciat cum se cuvine.
Important rămâne faptul că Râmnicul a avut din nou ocazia să strălucească meteoric la nivel naţional, dar mai ales şi dincolo de granițe.
Altă premieră națională la Râmnic. Consiliul Local aprobă propunerea executivului Primăriei pentru organizarea unei sărbători, unde toate cuplurile de râmniceni, care au împlinit mai mult de 50 de ani căsnicie neîntreruptă, primeau câte 1 milion de lei ROL. Din fericire, obiceiul devenit tradiție, se serbează și în ziua de azi. De curȃnd, am avut bucuria să mă aflu și eu, alături de soția mea, printre cei sărbătoriți.
Zilele Râmnicului au fost organizate cu un fast în permanentă ascensiune. Au avut loc o mulțime de manifestări: vernisajul celor 8 lucrări de artă de mari dimensiuni create de artiștii H.A.R., concerte de tot felul, spectacole, concursuri, lansări de carte, simpozioane și, la final, focuri de artificii.
Și a venit ziua mult așteptată, ZIUA ULTIMEI ECLIPSE DE SOARE A MILENIULUI! Eram conştienţi şi fericiţi totodată că Râmnicul avea din nou ocazia, pe merit, să strălucească, deoarece eclipsa avea punctul de maximă vizibilitate chiar în orașul nostru, prin urmare ne-am pregătit din vreme cum se cuvine. Încă din luna martie, am solicitat Institutului Astronomic al Academiei Române, îngăduința de a participa și de a acorda interviuri ziariștilor participanți la conferința internațională de presă, pe care acesta o găzduia cu subiectul „Ultima eclipsă de soare din mileniul II”. Râmnicul fiind epicentrul acestui rar fenomen cosmic, m-am bucurat de o atenție deosebită din partea corespondenților de presă din întreagă lume.
Publicaţii de prestigiu, precum NEWSWEEK, L’HUMANITÉ DIMANCHE, DER SPIEGEL etc., au publicat în paginile lor ample reportaje şi interviuri pe această temă. Bineînțeles că n-am scăpat ocazia de a invita pe toată lumea în luna august la Râmnicu-Vâlcea, unde vor putea petrece zile de neuitat. Ziariștii și-au făcut bine treaba fiindcă, în apropierea evenimentului cosmic, Râmnicul a fost invadat de foarte mulți vizitatori de pe diferite meridiane ale globului.
Rezerva şi invidia exagerată a unora au determinat pe consilerii locali să nu aloce acestui nemaipomenit eveniment decât suma modestă de 500 de milioane lei vechi, adică 50.000 lei noi. Am găsit însă înțelegere la o serie de filiale ale unor bănci mari și la câțiva importanți oameni de afaceri care au dovedit astfel atașament față de orașul în care trăiesc, cum ar fi: Dumitru Crăciunescu, Dinel Boromiz, Constantin Roibu și alți câțiva. Sponsorizările lor ne-au permis să organizăm o sărbătoare de neuitat a Ultimei Eclipse a Mileniului II.
Dar oricâţi bani am fi avut, fără ideile, strădania, aportul direct al unor râmniceni cu suflet mare. precum Gigi Dican, Doina Migleczi, Gabi și Aura Popescu, sărbătoarea ar fi fost ternă. Toți actorii Teatrului Municipal Ariel au fost, ca întotdeauna, extraordinari. Mădălina Floroaica cu un solo original de excepție, soții Constantin, Alin Păiuș, Cătălina Sima, ce mai, toți au fost grozavi, au fost prezenți peste tot și au încântat spectatorii care aplaudau în neștire. Întregul personal al Primăriei a simțit că e momentul de vȃrf al Râmnicului și a făcut tot posibilul ca acest lucru să iasă în evidenţă. Trebuie să-i menționez îndeosebi pe viceprimarii Anuța Handolescu și Victor Giosan, pe directorul Administrației Domeniului Public, Ilie Amuzan, sau pe Daniel Ionescu, cu cei doi adjutanți ai săi, John Feraru și Paul Balanca, care s-au implicat direct în întreaga desfășurare a sărbătorilor. Altă mențiune specială merită Dan Dragomir, directorul IMSAT. Fiind un magistru absolut al automatizarilor, m-a susținut permanent cu specialiști și, nu de puține ori, a executat gratuit multiplele operații necesare desfășurării unor asemenea evenimente ce se petreceau concomitent pe toată suprafața orașului. Cu ajutorul unui împătimit al astrelor, artistul fotograf de azi, Sorin Mateescu, am construit un Miniobservator Astronomic pe acoperișul Liceului Energetic cu toate dotările necesare observării stelelor și planetelor, care a fost multă vreme folosit pentru educarea elevilor tuturor şcolilor din oraș. Am trimis echipe motorizate pe întreg teritoriul țării de la Botoşani la Timişoara, de la Giurgiu la Baia Mare, de la Constanţa la Oradea cu postere pe care le-au afișat pe garduri, pe zidurile orașelor mai mari sau mai mici, pe panourile drumurilor naționale, la magazinele universale, peste tot unde era posibil. Posterele anunțau evenimentul și programul pregătit de administrația publică a Râmnicului, pentru ca eventualii vizitatori să petreacă week-end-ul unei eclipse de neuitat.
Propunerea pe care i-am adresat-o renumitului etnolog și folclorist Gheorghe Deaconu, organizatorul principal al festivalului tradiţional de anvergură „Cântecele Oltului”, de a muta evenimentele acestui festival în zona minunatului muzeu în aer liber al satului vȃlcean de la Bujoreni, în acele zile fierbinţi de august, cȃnd soarele se ascundea în spatele lunii doar în Rȃmnic, a fost primită cu entuziasm.
Prezumȃnd faptul că vom avea o mulțime de vizitatori din țară și din afară, aflând că o pereche de tineri și frumoși actori ai Teatrului „Ariel” vor să-şi unească destinele și știind că suntem în perioada postului Sfintei Marii, am cerut de la Patriarhie dispensă pentru a oficia căsătoria religioasă la bisericuța din Muzeul Satului de la Bujoreni. Voiam să regizăm un eveniment televizat cu „Mirii Eclipsei” prezentȃnd o autentică nuntă țărănească într-un spațiu mirific, în mijlocul petrecerii prilejuite de un festival naţional folcloric de prestigiu. Din păcate, am fost refuzat personal de către Prea Fericitul Patriarh Teoctist, deși mă bate gândul că a fost influențat de şopȃrliţe locale răuvoitoare fiindcă, atunci când am avut onoarea să-l cunosc și să petrecem o seară greu de uitat în incinta palatului episcopal, împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Prea Sfințitul Episcop Gherasim al Vȃlcii, mi s-a părut a fi foarte deschis la ideile cu miez și profunzime.
Fiesta a început de sâmbătă, 7 august, cu 5 zile înainte de marele eveniment cosmic și a durat până duminica următoare, pe 15 august.
S-ar putea să se întrebe cineva dacă se poate ține treaz interesul miilor de râmniceni, dublaţi de miile de vizitatori, atâtea zile? Da, se poate! Am reușit asta! Târguri de artă plastică, expoziții de artă fotografică, ediții speciale ale ziarului „Eclipsa”, cu apariții zilnice și o pagină scrisă numai de participanți, festivalul „Bere Alutus”, pe atunci o bere foarte bună, produsă la Râmnic, festival de folclor pentru elevi, „ALUTUS 99”, festival de folclor pentru adulți, cinematograf cu ecran lat 3D (pe atunci o noutate absolută), workshop-uri, ateliere de discuții la săptămâna internațională a O.N.G.-urilor, Târgul ONG-rilor, Forum PAL-TIN cu întâlniri de lucru ale Consiliilor locale ale Copiilor și Tinerilor, Olimpiada Veseliei, cuprinzând jocuri distractive desfășurate în aer liber, Conferinţe ale C.A.A. (Clubul Astronomilor Amatori), cu aspecte științifice pe această tema, Târgul de Artă Plastică, Târgul Meșterilor Populari, Festivalul Național „Constelații Rock 99” − a XIII-a ediție, Aerostat care a bântuit cerul orașului purtând diferite anunțuri cu privire la program, Expoziția de Iconografie, Expoziția de Ceramică, concerte ale Filarmonicii „Ion Dumitrescu” – nou înființata instituție de cultură municipală, Tabăra pentru tineri artiști, Farewell party, focuri de artificii etc., etc.
La toate aceste manifestări, fiecare în felul ei extrem de reușită, ceea ce s-a numit „Arta în drum spre muzeu” a pus capac. Prietenii noștri de la Fundația H.A.R., care deveniseră între timp niște autentici prieteni ai Râmnicului (am uitat să spun că, datorită multiplelor colaborări, devenisem membru de onoare al fundației), Alexandru Nancu și Luiza Barcan, împreună cu năvalnicul Gigi Dican, au realizat o expoziție națională de pictură, un uriaș tablou vivant care a lăsat o amintire de nedescris. Peste 200 de tablouri, realizate de vestiți pictori din toată ţara, erau etalate de-a lungul stradelei din spatele parcului Mircea cel Bătrân. Printre lucrările expuse, lucrau, adică desenau efectiv, pictori de marcă, unii îmbrăcați în costume de epocă. Pe cealaltă latură a străzii pozau, ca modele, frumoasele actrițe ale Ariel-ului, înfășurate în voaluri cȃt mai străvezii, aidoma unor zeițe, în ipostaze care de care mai incitante. Parcurgerea acestei străzi − muzeu viu − atelier de creație – pinacotecă, devenise o încântare, iar spectatorii nu se mai lăsau duși de acolo.
Subliniez, din nou, că totul s-a putut face doar prin efortul extraordinar al unor râmniceni cu suflet cu adevărat mare, al prietenilor adevărați ai Râmnicului şi al nostru, adică al angajaților Primăriei, fără niciun sprijin material din partea statului, așa cum lansaseră zvonuri câțiva neprieteni mai invidioşi.
