Sorin Zamfirescu: Rememorări cu gust de Pelin (Capitolul douăzeci și doi)-Memoriile celui mai bun primar al Râmnicului, din ultima jumătate de secol

45 0

SECRETUL  UNEI  CONSTRUCȚII

EDILITARE  SOLIDE

 

 

 

Începând cu anul 1999, Primăria Râmnicului s-a bucurat de un suport deosebit din partea Agenției Statelor Unite de Dezvoltare Economică Internațională (U.S.A.I.D.). În paralel, am dezvoltat o relație de prietenie sinceră, cu Steve Johnson, șeful acestei Agenții din România. Împreună, am rezolvat multe lucruri, cum ar fi: o mai bună comunicare cu cetățenii, training-uri pe teme de administrație publică organizate în țară și în Statele Unite ale Americii, consultații detaliate pentru definitivarea unei Legi organice a Finanţelor Publice Locale, care făcea primul pas important către autonomia locală și multe altele. Alt subiect de prim ordin l-a constituit elaborarea, sub directa consiliere a specialiștilor U.S.A.I.D., a unui BUGET MULTIANUAL PE PROGRAME. Este secretul unei construcții edilitare solide și trainice. Una din marile probleme ale României îl constituie faptul că orice administrație publică nou aleasă aruncă la coș tot ce realizase administrația anterioară. Multe investiții rămân atârnate, neterminate, proiecte pe care se cheltuiseră deja destul de mulți bani erau sau sunt, în cel mai bun caz, arhivate. Niciodată nu ajungi la acoperiș dacă dărâmi tot ce se construise anterior și reîncepi mereu de la fundații. Steve Johnson ne-a dezvăluit cum să găsim o Ană pentru ca, înzidită fiind,  cei de după noi să nu mai poată distruge nimic din ce este edificat temeinic,  construcția fiind astfel definitivată. Nu-i mai puţin adevărat că ultimii, la sfârșitul lucrării, riscă să   aterizeze forţat (cum a păţit și Meşterul Manole), dar rămân în memoria colectivă ca niște adevărați deschizători de drumuri, deoarece au construit ceva trainic și anume UN ORAȘ CU ADEVĂRAT EUROPEAN!

Acest Buget Multianual o putea înlocui cu succes pe Ana Meșterului Manole. Toate programele, planurile, proiectele ce începeau și durau mai mult de un an (cele mai multe întruneau această caracteristică) trebuiau împărțite pe capitole concrete, disecate, etapizate și fundamentate. Spuneam așadar, că în luna noiembrie, am întocmit cu ajutorul U.S.A.I.D., un proiect de Buget pentru anul 2000, care, după însușirea lui de către Consiliul Municipal, să oblige, pentru prima oară, pe cei care vor fi aleși în vara anului următor să continue programele și investițiile aprobate de administraţia anterioară.  S-a muncit enorm  la acest proiect care a fost supus (tot pentru prima oară) dezbaterii publice intitulate „Spune ce vrei să facem cu banii tăi!”. Totul a culminat cu o mare adunare populară în sala Consiliului Județean, în  urma căreia proiectul de buget a luat formă definitivă. În România minunile sau  noutățile nu durează prea mult. După alegerile din vara anului 2000, pe care noi le-am pierdut, a fost schimbat întreg bugetul și transpus în tiparul vechi , așa că toate tentativele noastre de a crea ceva durabil și de a avansa pe scara democrației și progresului au eșuat. S-au continuat doar investițiile cu fonduri din afară, fiindcă nu presupuneau cheltuieli proprii, iar după terminare, puteau să strălucească precum niște decorații pe pieptul noilor veniți, deși aceștia nu făcuseră decât efortul de a asista la  tăierea panglicilor.

În altă ordine de idei, proiectul  Legii Finanțelor Publice Locale, la care am avut o contribuție deloc de neluat în seamă, prin viceprimarul Victor Giosan, școlit și pus la punct cu toate sugestiile noastre și ale experimentaţilor colaboratori americani, a fost în sfârșit aprobat în Parlament. Am înființat o Direcție a taxelor și impozitelor locale, am încadrat-o cu personal, i-am găsit sediu și am numit (aici am greșit) un director, pe I. Ghibirdic.  Fost consilier la Curtea de Conturi a județului, dar rămas pe dinafară, a devenit, în scurtă vreme, agentul electoral mascat al opoziției (!). Numisem director al unei instituţii de mare prestigiu un om care ajunsese şomer, dar, cum spuneam, „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”…

Pentru crearea acestei noi structuri, Primăria nu a primit, niciun sprijin din partea nimănui, deşi ar fi fost mai mult decȃt binevenit. Nici sediu, deși prin falimentul Bancorex-ului se  eliberase o clădire uriașă cu dotări specifice în centrul orașului, nici personal specializat, nici logistică, nimic, nimic.

Această extrem de importantă Lege, apărută în mandatul Convenției, a săltat dintr-o dată pe o treaptă superioară autonomia municipiului care, pe de o parte, nu a mai stat cu mâna întinsă la mila totdeauna subiectivă a județului, iar pe de altă parte, a majorat de câteva ori bugetul Primăriei Râmnicului. În bună măsură, din cauza acestei Legi, în cifre statistic comparabile, bugetul Primăriei din zilele noastre este cam de 7-8  ori mai mare decât bugetul pe care l-am avut noi în 1999. La ce nivel  de dezvoltare ar fi ajuns azi Râmnicul dacă, în perioada 1996-2000,  am fi avut la dispoziție, în fiecare an, de 7 ori mai multe fonduri? Nu vom ști asta niciodată…

Se poate spune, dar se poate și dovedi, că în perioada ’96-2000, la nivel național, Râmnicul a fost, în mai multe rânduri, deschizătorul unor drumuri, care astăzi par lucruri obișnuite pentru toată suflarea. Astfel,  europubelele, construcția de locuințe sociale cu fonduri de la County Concil, de către firma Miven Kier, din Marea Britanie, plăcuţe cu inscripționarea  denumirilor străzilor din intersecții, montarea de pavele la trotuare, urne de vot din materiale translucide pentru evitarea fraudelor electorale, glastrele cu flori atârnate de stâlpii electrici ca în Stratford-upon-Evon, unde s-a născut Marele Will, obligativitatea pentru cei ce primesc ajutor social să efectueze ore de muncă pentru comunitate, programul integrat de colectare și selectare a deșeurilor, sărbătorirea Zilei Europei la 9 Mai, premierea cuplurilor care au depășit 50 de ani de căsătorie, premiile pentru integrare europeană – toate acestea s-au întâmplat în România, pentru prima oară, în orașul nostru.

La aniversarea celor 10 de la revoluţia  din decembrie, cu toată sărăcia, am inaugurat și dezvelit monumentul închinat eroilor martiri vâlceni morți pe întreg teritoriul țării, lucrare realizată de sculptorul Sergiu Săliște la comanda Primăriei Râmnicului, amplasată în scuarul din  fața Tribunalului Județean. În ciuda străduinţelor mele de a menține un climat de pioșenie și respect față de  cei decedați, după slujba religioasă, așa-zișii revoluționari vâlceni, împărțiți în tabere, una majoritară, condusă de Ștefan Prală, și alta condusă de președintele județului, Anton Miţaru, aproape că s-au luat de păr, contestându-și reciproc meritele „revoluționare”. Cu chiu cu vai am reușit o „pace de la Cozia”, invitându-i pe toți la serviciul de oficiere a căsătoriilor, unde am  găsit niște sticle răzlețite de vin spumos. Apoi, bineînțeles, a urmat „Pupat piața Independenții”, pardon, scuzați, „a Primăriei”.

De Sărbători, se ornează orașul cu tot mai mult fast, se deschide Orășelul Copiilor cu un nou decor, se continuă  acțiunile de împărțire a cadourilor de către mai mulți Moș Crăciuni ce călătoreau în mașini decapotabile împrumutate, iar  Revelionul 2000 l-am organizat sub forma unui show maraton în centrul orașului, unde la ora 0,00, s-a oferit și câte o cupă de șampanie.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *