Meștesuguri tradiționale
Vechimea practicării meștesugurilor pe teritoriul actualului județ Vâlcea se pierde în trecutul mai îndepărtat. Având la îndemână bogate resurse de materie primă: lemn, lut, piatră, piele, lană, cânepă, metale etc., populația vâlceană a practicat pe scară largă numeroase mesteșuguri de străveche tradiție și care au avut o profundă semnificație în cultură și civilizația populației de aici. Activitațile legate de împlinirea celor trei nevoi elementare ale existenței umane – pregătirea și procurarea hranei, protejarea corpului prin îmbracaminte, construirea unui adapost – și cele impuse de exercitarea principalelor ocupații, având drept scop tocmai satisfacerea necesităților vitale au determinat în scurgerea timpului crearea unor mari serii de unelte și obiecte îmbrăcând diverse forme, împodobite în multe feluri, realizate din materiale variate și lucrate într-o gamă extinsă de tehnici. Aceste unelte și obiecte cu rost primordial, funcțional sunt rezultatul practicării mesteșugurilor.
Cu vremea, o parte din meșteșugurile populare s-au specializat în producerea de obiecte a căror funcție utilitară, o dată cu transformarea condițiilor de viață, nu mai este cautată, calitățile artistice fiind cele apreciate în primul rând; în acest fel s-a produs o specializare în domeniul meșteșugurilor, cele “artistice” constituindu-se într-o categorie aparte.
Și în comuna noastră, ca și în celelalte sate și comune din județ se practicau și se mai practică diverse mesteșuguri, fără însă să evolueze într-un sens estetic foarte pronunțat. Dintre meștesugurile tradiționale practicate în Pietrari pot fi menținate: dogăritul, dulgheria, tâmplăria, pietrăritul, zugrăvitul, care făceau parte din meșteșugurile bărbătești, și cusutul și țesutul textilelor de interior și al obiectelor de port popular care s-au dezvoltat ca adevarate meșteșuguri artistice. Iarna, în mijlocul odăii de locuit, alteori în odaia bună, gospodina așeza altădată războiul de țesut în care făcea pânza, paturi, scoarțe “de perete” și “de pat”, fețe de masă, șervete, perdele. De asemenea, țesea obiecte de port pentru membrii familiei:brâie, bete, altiță pentru cămăși și ii, cârpe, marame, zăvelci, vâlnice numite și “oprege”. Când nu țesea iarna, dar și vara, cosea flori la cămășile bărbătești și femeiești, la zăvelcile de față și de spate, la basmalele de perete sau la cele de nunți (“de plosca”, “de brad”, “de mire”), făcea “chei” și crețuri la cămăși ș.a.m.d. Încălțămintea folosită în acele vremuri era opinca, străveche în portul popular românesc și purtată atât de femei, cât și de bărbați. Era confecționată atât din piele de vită cât și din piele de porc, cu o formă mai proeminentă, cu moțul ca o creastă si era legată de picior cu “nojițe” din curele de piele. Femeile purtau in opinci “tureci” sau “călțuni” croiți pe picior și ornamentați cu “găitane” (“flori din găitane”) sau cu cusătura pe marginea călțunilor.
În “Dicționarul geografic al județului Vâlcea”, București, 1893, scris de C. Alessandrescu pentru “Pietrari de Jos” sunt menționate ca mesteșuguri tradiționale dulgheria și rotăria. Profilul ocupațiilor din această zonă era mixt si se baza pe agricultură, pomicultură și creșterea mixtă de animale. Deficitul de produse agricole era întregit prin schimbul variatelor produse meșteșugărești. Meșteșugurile întregeau astfel ocupațiile agricole și pastorale, fiind practicate pe îndelete , iarna sau în perioadele dintre muncile agricole, pomicole, viticole etc. În prezent, meștesugurile sunt practicate doar sporadic. Confecționarea de costume populare, țesutul și cusutul diverselor obiecte sunt ocupații aproape dispărute, tineretul nefiind interesat de reluarea, chiar și într-o altă formă a acestora. Generațiilor viitoare nu le va mai rămâne decât cunoașterea vechilor costume din cărțile sau muzeele de specialitate.(Sursa: Comuna Pietrari- Credință, tradiție, istorie).
Corina Enache
