“ Printre puținele clădiri din centrul Râmnicului care mai păstrează o fărâmă din spiritul orașului de odinioară se numără și edificiul Poștei, în cărămidă aparentă, cu frumoase ancadramente din piatră la ferestre, ridicată după planurile arhitectului Ghica-Budești. Pe vremuri era reper și loc de întâlnire pentru tineri. Silueta ei cărămizie, odihnitoare, realiza un echilibru cu cealaltă clădire, tot în cărămidă aparentă, a liceului “AlexandruLahovari”. Rătăcită azi în decorul unei sistematizări bizare, Poșta și-a pierdut preeminența și expresivitatea, amintind doar un trecut îndepărtat, ireparabil.
În zona actualului hotel “Alutus” se întindeau pe vremuri curțile Poștei, cu magazie și grajduri pentru caii diligenței. Din fața sediului Poștei porneau în chiote și plesnete de bici poștalionul și diligența trase de șase cai mânați de vizitiu, alături de dorobanțul cocoțat pe capră. Prima diligență, pe traseul Râmnicu-Vâlcea- Pitești, a pornit din fața Poștei în ziua de 1 mai 1860, sub privirile nedumerite și curioase ale locuitorilor orașului. În anii mai apropiați de noi, pe colțul Bulevardului cu strada Praporgescu își instalase atelierele tipografia “Gutenberg”, unde trudeau trei-patru oameni îmbrăcați în halate bleumarin, pe care lumea îi putea vedea prin geamurile largi ce răspundeau în stradă. Tipografia tipărea afișe electorale, cărți de vizită, reclame, faire-part-uri sau anunțuri de spectacole.
Din dreptul Poștei, Bulevardul începe să coboare ferm spre Olt. Vizitatorul e confiscat imediat în sfera de autoritate a Parcului. Emoția apropierii de Parc se resimțea odinioară de îndată ce parfumul de glicină devenea pregnant, atotcuprinzător. Și teii parcă erau mai ispititori în porțiunea aceasta a Bulevardului…
Cu 40 de ani în urmă, Bulevardul, în partea lui centrală, mai însemna încă locul de promenadă al orașului. La ora înserării, sute de tineri se îndreptau spre centru într-un cortegiu ce se perinda pe Bulevard, între strada Traian și colțul Parcului, ca într-o procesiune ritualică. Spectacolul, caracteristic mai tuturor orașelor provinciale, crea un fel de solidaritate relevantă pentru mentalitatea arhaică și mic-burgheză a vechilor locuitori ai Râmnicului. La colțul Parcului cortegiul se întorcea și avansa încet, până la pompa de benzină. Ieșirea la plimbare, în centru, seara, semnifica nu numai evadarea din anonimat, dar și participarea tinerilor la viața mondenă și sentimentală a urbei.”
Constantin Mateescu- “Cartea Râmnicului”, 1999
