“Pustiitorul incendiu din anul 1847 (pornit de la focul aprins la casele slugerului Căpățâneanu) determină autoritățile orașului la strașnice măsuri de apărare împotriva focului. O primă însemnare documentară în legătură cu combaterea incendiilor o aflăm la 28 iunie 1832, când magistratul orașului (primarul) alocă fonduri pentru cumpărarea unei “tulumbe de foc” și a unor cai pentru transportarea pompei. O dispoziție prevede repararea cișmelelor și obligația locuitorilor de a-și procura găleți, butoaie pentru apă, topoare și alte ustensile trebuitoare. În anul 1841 se trece la organizarea unui serviciu specializat de pompieri, subordonat magistratului.[…]
În 1854, o corespondență cu magistratul orașului Râmnic ne dă detalii asupra întreținerii “comenzii de foc” aflată în grija poliției, cu referiri la repararea sacalei, tulumbelor și hrana cailor.
Nu peste mult timp pe Capela se va construi Foișorul de foc pe un mic platou de unde se vedea pe vremuri panorama mirifică a orașului, până departe, dincolo de beteala de argint a Oltului. Noaptea, foișorul, cu licărul său plăpând de feștilă, a încântat multe generații de tineri, pentru care Capela a însemnat loc de recreere și dor.” Constantin Mateescu – “Memoria Râmnicului”
Se pare că ruinele vechiului foișor ar fi putut fi văzute până în anii ’50 în vârful dealului Capela, iar zona micului platou de unde veghea orașul a fost mult timp loc de picnic pentru râmniceni în duminicile liniștite și senine.
Credit foto: www.istorielocala.ro
Curierul de Râmnic
