În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 4.520 persoane

583 0

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 4.520 persoane (atât din etapa I – personal medico-sanitar, cât și din etapa a II-a – persoane cu vârsta peste 65 ani, persoane cu afecțiuni cronice și personal din domenii de activitate esențiale).

Astăzi, până la ora 16:20, au fost vaccinate 430 persoane.

Precizăm ca, la nivelul județului Vâlcea, cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare  a început pe data de 16.01.2021, momentan fiind operationale 6 centre de vaccinare comunitare:  două centre în municipiul Râmnicu Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier și sala de sport a Școlii Gimnaziale „Anton Pann”), un centru în municipiul Drăgășani (sala de sport a Liceului Tehnologic Brătianu), un centru în orașul Bălcești (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie, nr. 39), un centru în orașul Brezoi (în cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi) și un centru în orașul Horezu (sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu”).

În cazul personalului care desfășoară activități în domenii-cheie, rugăm angajatorii să își creeze cont pe platforma indicată mai jos, în vederea programării la vaccinare a angajaților care și-au exprimat dorința de a se vaccina cu vaccin anti-COVID-19.

Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară.

Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *