Victor Popescu este liderul de grup al consilierilor județeni ai PNL

659 0

Victor Popescu, 37 de ani, vicepreședintele PNL Vâlcea, a fost votat vineri, 22 ianuarie în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PNL, drept lider de grup al celor 13 consilieri din cadrul Consiliului Județean.

Nu mai este un secret pentru nimeni că Victor Popescu are deja o experiență destul de bogată în ale politicii, dar și în ale administrației, fiind consilier județean de mulți ani și fiind unul din cei mai vocali și activi în cadrul ședințelor de CJ.

Practic, continuitatea îi va conferi avantajul de a își urma misiunea în ritmul cunoscut, iar buna cunoaștere a mecanismelor administrației, precum și relațiile cu oamenii, l-au determinat să concluzioneze că, dincolo de tensiunile aproape inerente cauzate de faptul că un astfel de organism este alcătuit din reprezentanți ai mai multor partide, cu doctrine și viziuni diferite, rămâne perspectiva cooperării întru folosul cetățenilor. Practic, multe din eșecuri sau tergiversări, în general, se datorează disensiunilor politice, iar cetățeanul pierde. Este timp pierdut, sunt bani pierduți, sunt lucrări ce ar fi putut fi realizate, însă se amână ori se pierd doar fiindcă aleșii preferă șă se războiască între ei, iar aceasta este o situație generală, nu doar locală, veche de 30 de ani.

Popescu le adresează public un mesaj de mulțumire celor ce l-au sprijinit. „Mulțumim tuturor pentru încrederea acordată! Noi, grupul de consilieri județeni ai PNL vom face tot ce putem pentru dezvoltarea județului Valcea. Mulțumesc, de asemenea, colegilor, pentru acest vot, ce mă obligă să fac o politică de tip constructiv. Sper într-o bună colaborare cu președintele Consiliului Județean, domnul Constantin Rădulescu, pentru binele și viitorul județului.„

Liderul grupului PNL este convins că Vâlcea se poate dezvolta și poate ajunge în topul județelor dezvoltate ale țării, prin liberalism și crede că, dialogul permanent, buna înțelegere și colaborare vor face ca lucrurile să meargă bine, însă derapajele vor trebui semnalate.

• K.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *