În ultimele 48 de ore, ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 95 de misiuni

584 0

BULETIN INFORMATIV

Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 22 de situaţii de urgenţă.

Echipajele au intervenit pentru: 10 traumatisme, 4 accidente, și 8 diverse afecțiuni medicale.

După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 31.01.2021, la ora 13:49, pentru stingerea unui incendiu la un autoturism în localitatea Verguleasa, sat Dumitrești, județul Olt.

În momentul declanșării autoturismul se afla staționat în curtea proprietarului. Până la stingerea flăcărilor, a ars instalația electrică din zona compartimentului motor. Din fericire, incendiul nu s-a propagat și la alte bunuri aflate în apropiere, acesta fiind stins în scurt timp.

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică.

 

În această perioadă, pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au mai intervenit pentru alte 68 de situații de protecție a comunității în contextul avertizărilor privind măsurile de protecție împotriva virusului SARS COV2.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *