Cicerone Theodorescu

Postat pe 9 februarie, 2021 at 12:30 pm de Curierul de Ramnic

1656 0

Cicerone Theodorescu (9 februarie 1908, Bucureşti – 18 februarie 1974, Bucureşti) este un poet şi traducător. Este fiu de muncitor ceferist. Urmează la Bucureşti liceul, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie. Este profesor la mai multe licee şi ziarist, colaborând mai ales la presa de stânga. După 1944 deţine funcţii înalte în Centrala Cărţii, este vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar din 1948 până în 1953 e redactor-şef la „Viaţa românească”.

Debutează în 1925, la „Universul literar”, iar editorial în 1936, cu volumul de versuri Cleştar.Colaborează la „Bilete de papagal”, „Azi”, „Cuvântul”, „Cuvântul liber”, „Facla”, „România literară”, „Lumea”, „Sinteza”, „Universul literar”, „Vremea”, „Zodiac”, „Tribuna poporului”, mai târziu la „Gazeta literară”, „Luceafărul” etc. Traduce poezia lui Vladimir Maiakovski, de care este, de altfel, influenţat în lirica proprie, dar şi din alţi autori. Tălmăceşte, adaptează sau scrie literatură pentru copii. A mai semnat Radu Lăncieru, Victor Sângeru, C. Tudor, C. Tudoran. În versurile de început Theodorescu cultivă o formulă mixtă, o combinaţie de simbolism ermetic şi neoromantism cu tuşe expresioniste, vagul simbolist şi ambiguitatea fiind o constantă a liricii sale, păstrată chiar şi în formula social-militantă de după 1944. Temele şi decorul sunt însă de factură romantică: suferinţa fără nume, singurătatea, dragostea, amintirea, lacrimi, stele, albastru, luna etc.

Un poem precum Pentru cântecul întârziat ilustrează acest mixaj reuşit:

„În nopţile cereşte înfrunzite, / În toamna-acestor întristate ore, / Albastrul, printre stelele coclite, / Întinde pretutindeni crengi sonore. // Cu-a ta prezenţă-n gând, oricine-ai fi, / Mi-mpodobesc singurătăţile-aurii / Sub luna care-şi cântă neatins / Pe ram albastru, / cântecul aprins. // Nu am prieten nici un om. / S-o cânt, prietenia ta o caut. / înclină crengile albastrului tău pom… / Ajută-mă să tai un flaut”.

În ciclul care dă titlul volumului tonalitatea melancolică alternează cu elanurile urieşeşti, adesea nesusţinute stilistic. Revolta, una de tip arghezian, de proporţii cosmice, dar conotată ambiguu, posibil social, are pe alocuri şi o latură baudelairiană, în sensul apropierii de estetica urâtului: „Vreau inimii văpaia de sânge în nămol…” (Surdină).

Textele din Cântece de galeră (1946) vor miza tocmai pe dezlănţuirea forţelor fruste, stihiale, din adâncuri, pe cufundarea în „nămolurile” colcăitoare, roditoare, ale fiinţei. Poezia seamănă unor ritualuri dionisiace:

„Dă vieţii, irozii / Subtilei beţii; / Să bântuie, vii / Veninuri, prin bozii… // Mai lasă vioară // Şi-arcuş – pentru îngeri. / Urechea-ţi coboară / Vulcanicei plângeri…” (Îndemn).

Frecvent simbolismul cedează locul unor aluzii sociale mai precise, cum ar fi în Jurnal 1941: „Cea mai de sus spânzurătoare / Pe-al meu l-a ales dintre popoare”. Peisajul apocaliptic, sentimente precum ura, dezgustul, revolta, angoasa predomină şi alcătuiesc un tablou alegoric terifiant al războiului.

Versurile din volumul Focul din amnar (1946), intitulat iniţial Vocile nopţii, citite iniţial în cenaclul Sburătorul, sunt dedicate memoriei lui E. Lovinescu. Şi aici peisajul este apocaliptic, populat de strigoi, fantome, dar sentimentul ameninţării se potenţează, iar subiectivitatea eului poetic pare stimulată în acest context învălmăşit. Macabrul, ciudatul se înscriu în aceeaşi manieră a unui simbolism ambiguu, rar explicitat, dar cu siguranţă – în intenţia autorului – conotat social:

„Urechile îmi hăuie ca scoicile marine. / Vreau să dorm. Fără voi, fără mine. / Şi perna vrăjmaşă, de piatră, / Cavernă cu monştri întruna mă latră // […] întreaga cornuta vedenie slută / A ţării-n robie căzută”.

Se intensifică starea de revoltă, nevoia de răzbunare, ce se conturează clar acum, devenind predilecte în lirica militantă din anii ’50 a lui Theodorescu, alături de tema războiului, a luptei de clasă şi a reconstrucţiei socialiste (cu insistenţă pe munca din uzine): Calea Griviţei (1949), Din toamna lui ’39… (1949), Un cântec din uliţa noastră (1953). Deja se simte influenţa folclorică (Cântec pentru nevastă) şi apare o nouă dimensiune, aceea a universului mărunt, casnic, care anunţă vocaţia poetului ca autor de literatură pentru copii. De asemenea, el cultivă specii fixe, precum rondelul, care, alături de sonet, va fi specia favorită a liricii sale din anii ’60-’70. În Întâmplarea din grădină (1952),Făurari de frumuseţe (1954) şi O şcolăriţă în pădure (1955) se află poeme fermecătoare cu animale şi plante, uzând de o versificaţie simplă, dar ingenioase ca limbaj, dinamice, ludice.

Începând cu Oameni şi dragoste (1958) un filon clasicist îşi face apariţia, din ce în ce mai vizibil, în masa amorfă a poeziei realist-socialiste, prezentă în mai multe volume eclectice. O dimensiune morală iese la iveală în rondeluri satirice, însă fără miză estetică. Tentaţia epicizării, a colocvializării se resimte în lirica socială din Copiii cartierului (1961), pentru ca „romanul în versuri” (Aurel Martin)Povestea Ioanei (1963), scris în stil folcloric, pe alocuri reuşit stilistic, pe alocuri fals, să adopte o tramă epică şi lirismul dialogat. Inventivitatea lingvistică a poetului găseşte în tiparul folcloric – ca şi în poezia pentru copii – bune modalităţi de a se exprima, între limitele inerente: „Nu mi-ajungi, abia te-apuc, / Şi de tine-s beat-năuc / Şi te sorb ca din uluc” (Cântec de răcoreală). Dacă Hronic şiZburătorul de larg, ambele tipărite în 1965, sunt cărţi ratate, ilustrând conjunctural o tematică socio-politică, din volumul Pădurea de cleştar (1967), şi el eclectic, se reţine ciclul Circul şi poemele cu pitici, dedicate copiilor, care impresionează prin prospeţimea limbajului şi umorul naiv.

În Ţărmul singuratic (1968) clasicizarea se produce, s-ar spune integral, la nivelul universului, tematicii, tonalităţii, stilului. Poemele, construite pe un rudiment epic, sunt plasate în Antichitatea latină, iar formula poetică are simplitatea versificaţiei populare şi revine la începuturile ermetizant-simboliste ale lui Theodorescu. Conotaţia socială, vagă, poate fi întrezărită în faptul că eul poetic adoptă perspectiva unui sclav aflat în captivitate la Roma. Ciclul Ţărm singuratic cuprinde poeme în care sentimentul naturii, mai ales marine, asociat erosului hieratic, melancolic, luminos, izbucneşte cu forţă, pentru prima şi ultima oară. Volumul postum Nebunul regelui (1976), eclectic, nu se distinge printr-o formulă inovatoare, pentru ca textul editat în De bello dacico (1989) să continue experienţa clasicizantă din Ţărmul singuratic într-o amplă epopee despre războiul daco-roman şi cucerirea Daciei, interesantă ca idee şi prin construcţia de tip puzzle, care alternează perspectivele asupra evenimentelor, dar greoaie ca lectură.

Opera literară:

Cleştar,Bucureşti, 1936;
C.F.R.,Bucureşti, 1938;
Cântece de galeră,Bucureşti, 1946;
Focul din amnar,cu un portret şi şase planşe de Perahim, Bucureşti, 1946;
Ograda minunată,cu desene de Florica Cordescu, Bucureşti, 1948;
Povestea cu piticul boier,cu desene de Florica Cordescu, Bucureşti, 1948;
Calea Griviţei,Bucureşti, 1949;
Cântece de galeră, precedate de Cleştar, întregite cu Focul din amnar,Bucureşti, 1949;
Din toamna lui ’39…, Bucureşti, 1949;
Întâmplarea din grădină,Bucureşti, 1952;
Un an întreg,Bucureşti, 1952;
Gogu Pintenogu,Bucureşti, 1953;
Un cântec din uliţa noastră,Bucureşti,1953;
Făurari de frumuseţe,Bucureşti, 1954;
Păunită a crescut,Bucureşti, 1954;
Scriitorul şi cartea la noi,Bucureşti, 1954;
O şcolăriţă în pădure,Bucureşti, 1955;
Versuri alese,I-II, Bucureşti, 1955;
Vistavoiul dimineţii,cu ilustraţii de Iurie Darie, Bucureşti, 1956;
Oameni şi dragoste,Bucureşti, 1958;
Poezii,prefaţă de Ion Vitner, Bucureşti, 1959;
Atenţie, copii…,Bucureşti, 1961;
Copiii cartierului,cu ilustraţii de Perahim, Bucureşti, 1961;
De dragoste,Bucureşti, 1961;
Povestea Ioanei,Bucureşti, 1963;
Băiatul cu poveştile,Bucureşti, 1964;
Poteca lunii,prefaţă de Radu Popescu, Bucureşti, 1964;
Hronic,Bucureşti, 1965;
Zburătorul de larg,Bucureşti, 1965;
Pădurea de cleştar,Bucureşti, 1967;
Ţărmul singuratic,Bucureşti, 1968;
Versuri,I-II, Bucureşti, 1969;
Platoşa durata,Bucureşti, 1973;
Poezii pentru copii,prefaţă de Radu Boureanu, Bucureşti, 1975;
Nebunul regelui,prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1976;
De bello dacico,ediţie îngrijită de Coralia C. Theodorescu, postfaţă de Al. Balaci, Bucureşti, 1989.

(Sursa:altmarius)

Corina Enache