Atenție, pică tencuială și gheață din cer!

656 0

Luni  nici iarba nu crește, dar poate să cadă tencuială din cer. Sau gheață.

Ochiul vigilent al străzii a surprins imagini îngrijorătoare cu potențiale proiectile ce puteau ateriza în capetele trecătorilor. Blocurile ceaușiste din zonă nu au fost renovate de la construirea lor, precum se vede din imagine, nu sunt nici eterne și indestructibile cum credeau unii nostalgici, iar combinația îngheț- dezgheț poate face ravagii. Noroc cu acele portrete pe ziduri făcute de un entuziast profesor de desen, ce mai atenuează imaginea deplorabilă a mamuților din beton.

Imaginea este de lângă scuarul Mircea cel Bătrân, în apropierea amplasamentului pentru bradul de Crăciun.

În aceeași zi, la Tic Tac, a căzut o bucată de gheață de pe un stâlp de iluminat, chiar pe o dubă aflată în mers. Așadar, nu este nevoie să mergi la munte sau pe Valea Oltului pentru a risca asemenea accidente.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *