Primarul Bărzăgeanu, în tratative cu doi cardiologi pentru a-i aduce la noul dispensar de la Mihăești

774 0

Comuna Mihăeşti are unul dintre cele mai moderne dispensare din județul Vâlcea. Clădirea, construită de la zero, va fi dată în folosință în scurt timp, iar cetățenii vor beneficia în curând de servicii medicale de calitate într-un spațiu ce oferă condiții excelente. Întreaga investiție s-a ridicat la peste 3 milioane de lei, iar dispensarul este dotat cu aparatură medicală de ultimă generație. Aici își vor desfășura activitatea medicii de familie, dar și un medic stomatolog. Mai mult, primarul Constantin Bărzăgeanu este în discuții cu doi medici cardiologi pentru a-i aduce la dispensar de două ori pe săptămână.

“Medicul stomatolog și doctorul de familie s-au mutat deja în noul dispensar din Mihăești. Am dus acolo tot ce înseamnă mobilier și aparatură, am montat scaunele în sala de așteptare, iar afară am montat bănci, coșuri de gunoi. Acum așteptăm doar ca reprezentanții DSP să dea avizul de funcționare. Următorul pas este să aducem medici cardiologi în comună. Avem un EKG performant la dispensar și acum sunt în tratative cu doi medici cardiologi foarte buni din județul Vâlcea – doctorul Cebeanu și doctorița Pătru – să vedem dacă îi putem aduce la Mihăești 2-3 ore, de 2 ori pe săptămână. Avem toate condițiile la noul dispensar de la Buleta, inclusiv două locuințe de serviciu pentru medici” – ne-a declarat primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.

sursă: gazetavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *